National
O vulpe și-a făcut apariţia în Parcul Cancicov din municipiul Bacău
Jandarmii băcăuani au intervenit miercuri seară în parcul Cancicov, după ce un bărbat a observat o vulpe care se plimba nestingherită și a sunat la 112.
Jandarmii băcăuani s-au deplasat imediat și au verificat zona, dar animalul nu a mai fost văzut.
În cazul în care vedeţi în oraş un animal sălbatic, jandarmii vă sfătuiesc să sunaţi la 112, mai ales dacă este vorba despre un animal periculos.
În momentul unei solicitări de acest gen, echipajul de jandarmi cel mai apropiat de acea zonă va interveni pentru înlăturarea pericolului iminent, îndepărtând animalele prin folosirea semnalelor acustice şi luminoase ale autovehiculelor de serviciu.
Vă recomandăm în situația în care întâlniți animale sălbatice să nu vă apropiați de ele pentru a le fotografia sau pentru a le hrăni.