National
Proiectul construirii heliportului medical la Botoșani a intrat în linie dreaptă
Inspectoratul General de Aviație a scos la licitație construcția heliportului medical. Unul dintre proiectele cu finanțare europeană care va aduce un plus sistemului sanitar botoșănean a ajuns în faza licitației publice. Inspectoratul General de Aviație a scos la licitație construcția heliportului medical.
Este un proiect care a început în 2018 și pentru care, alături de autoritățile locale, din postura de senator, m-am luptat pentru a fi implementat și la Botoșani. La finalul mandatului meu de senator, am lăsat lucrurile într-o fază avansată, iar acum acesta a ajuns să fie scos la licitație. Împreună cu autoritățile centrale facem toate eforturile pentru ca România să nu piardă, prin dezangajare, fondurile europene accesate pentru acest proiect vital sistemului sanitar din Botoșani.
Heliportul va avea o suprafață de 225 de metri pătrați (15×15) și va fi construit la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență. Va fi destinat zborului atât pe de zi și cât noaptea. Valoarea proiectului scos la licitație este de aproximativ 1,5 milioane lei. Termenul până la care se pot depune ofertele în cadrul licitației este de 10 mai. Constructorul care va efectua lucrarea va avea ca termen de finalizare patru luni de la emiterea ordinului de începere.