National

Un grup de Acceleratoare și Fonduri de investiții din SUA, Europa și România își unesc forțele pentru a lansa un accelerator în România

Rubik Hub împreună cu partenerii strategici ROCA X și SeedBlink din România, Global Kinetics din Silicon Valley, SUA și Startup Wise Guys din Estonia a lansat, în România, acceleratorul pentru startup-uri Rubik Garage. Programul se adresează startup-urilor din Europa Centrală și de Sud-Est cu un produs inovator și cu o echipă experimentată. Rubik Garage, programul de accelerare, mentorat și atragere de investiții este organizat de Rubik Hub cu sprijinul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.

 

Acceleratorul Rubik Garage este pentru tine dacă:

Ești fondatorul unui startup early-stage inovator, cu un produs minim viabil, cu potențial de scalare și/sau cu o echipă experimentată, care își dorește să ajungă la primul client plătitor sau să obțină o rundă de investiție.

Acceleratorul Rubik Garage caută, în primul rând, startup-uri din verticalele MedTech, EdTech, Climate, Tourism, Impact, Fintech, Smart Cities, Automation ce folosesc tehnologiile SaaS, IoT, AI, VR, AR, XR, Big Data și blockchain, dar nu numai. Fondatorii acestor startup-uri pot fi din Europa Centrală și de Sud-Est (CEE și SEE).

 

Procesul de înscriere și selecție

Înscrierile pot fi făcute până pe 1 mai 2022, la ora 23:59. Selecția startup-urilor acceptate în accelerator va fi anunțată până pe 6 mai.

Prin Rubik Garage 2022 ne propunem să construim contextul potrivit în care fondatorii de startup-uri cu potențial să poată crește în România, să aibă acces la cei mai buni mentori și experți și să le oferim încredere alături de o comunitate dinamică și activă cu scopul de a-i sprijini să scaleze la nivel internațional. Știm de ce eșuează majoritatea startup-urilor în stadiu early-stage și vrem să prevenim și să găsim soluții potrivite pentru a le maximiza șansele. Nu sunt rețete aplicabile la modul general, dar sunt indicatori ușor de analizat care să simplifice călătoria unui fondator. Accesul la finanțare și resurse devine foarte simplu pentru fondatorii cu mentalitate bună, de creștere, cu execuție continuă, cu pasiune și cu motivație sănătoasă”, spune Valentin Iulian Țoc, manager Accelerator Rubik Garage.

Structura programului

Rubik Garage este un accelerator hibrid (online, dar și cu prezență fizică), în limba engleză, care va începe pe 18 mai. Programul este împărțit în 3 faze:

  1. Accelerator – 18 mai – 22 iulie, timp în care fondatorii participă la peste 60 de ore de workshop-uri practice cu experți și sesiuni de feedback 1:1 de la mentori și investitori – toate cu scopul de a accelera dezvoltarea startup-ului în ariile esențiale. Aceste workshop-uri ating o varietate de subiecte vitale inclusiv: cum să dezvolți modele de afacere sustenabile și cum să dezvolți strategii de vânzări, pricing și lansare în piață. Pe lângă acestea, fondatorii învață strategii despre obținerea unei investiții direct de la experții și investitorii din comunitate. Perioada de accelerare începe cu The Founders’ Bootcamp, în perioada 18-20 mai, unde fondatorii, echipa și mentorii se întâlnesc la Rubik Hub, în Piatra Neamț, pentru primele ateliere și sesiuni de mentorat.
  2. Demo Day – fondatorii își prezintă startup-urile în fața a peste 100 de investitori, fonduri de investiții, parteneri și mentori. Peste 40% din cei 250+ mentori din comunitatea Rubik Hub au experiență de lucru în medii de startup-uri la nivel global.
  3. Internaționalizare și investiții – fondatorii se pregătesc pentru ridicarea unei runde de investiții și scalare internațională. În acest sens, startup-urile care vor progresa cel mai mult vor primi un pachet de beneficii pentru a fi sprijiniți să scaleze în piețe noi. Acesta cuprinde accesul gratuit la o conferință de startup-uri internațională (ex. How to Web), expunere la un stand de prezentare și o călătorie în ecosistemul din piața vizată.

După Demo Day, experții în investiții din echipa Rubik Hub îi vor sprijini constant, la fiecare pas, cu partea operațională. Ei vor deveni, pentru următoarele 6-18 luni, departamentul de atragere de investiții al startup-urilor. Fondatorii vor participa la o serie de workshop-uri, un proces intens de match-making cu investitori relevanți și vor primi oportunități exclusive de pitching și sesiuni de feedback.

 

Beneficiile programului

Per total, Rubik Garage, programul de accelerare pentru startupuri din CEE și SEE, oferă următoarele avantaje fondatorilor selectați până la 1 mai 2022:

  • O valoare de peste 100.000 euro în suport personalizat, acces la resurse și comunitate, prezență internațională, granturi, premii, investiții și alte beneficii;
  • Peste 60 de ore de workshopuri live, interactive și practice;
  • Sesiuni live de întâlnire cu investitori și feedback 1:1 pe prezentări;
  • Acces la o comunitate de peste 250 de mentori, fondatori și experți de la peste 40 startupuri, inclusiv 4 unicorni: UiPath, Branch, Front, Deel;
  • Know-how-ul colectiv și accesul la comunitățile de investitori a 5 acceleratoare si fonduri de investitie din Europa, SUA și România;
  • Pachet de internaționalizare: imersiune în ecosistemul internațional de startup, participarea la conferințe internaționale de profil cu stand de prezentare.
  • Programul, care este gratuit și equity-free. Este necesară implicarea totală a fondatorilor selectați în fiecare fază a programului.

 

Partenerii programului

Fondatorii vor avea acces la workshop-uri live, personalizate pe nevoile lor, sesiuni de feedback 1:1 și vor interacționa direct cu actori principali din ecosistemul de startup din România, Europa și SUA, printre care și Jeff Wallace – președintele Global Kinetics, din Silicon Valley, SUA, Kal Deutsch – partener la 2 acceleratoare: Silicon Valley in Your Pocket și Batchery, din Silicon Valley, SUA, Alexandru Bogdan – CEO ROCA X, din România, Andrei Dudoiu – managing partner SeedBlink, din România, Paul Kallmes – partener Silicon Valley in Your Pocket, din Silicon Valley, SUA, Răzvan Suta – director de program la StartUp Wise Guys din Estonia, Liviu Cadariu – director de program Step Forward, din România, dar și alți experți și fondatori de startup.

 

Ce spun partenerii despre Rubik Garage

„Suntem încântați să facem parte din programul Rubik Garage și suntem nerăbdători să lucrăm cu participanții în timp ce explorează și dezvoltă soluții cheie pentru provocările intrării în piețele din CEE și SEE. Vom contribui cu expertiza noastră pe partea de atragere de investiții pentru a sprijini startup-urile să își structureze și să își dezvolte un roadmap solid pentru călătoria lor de scalare, în felul acesta sprijinindu-i să își multiplice impactul și să devină mai rezistente”, Andrei Dudoiu, managing partner SeedBlink.

„Ne bucurăm să sprijinim Rubik Hub cu acest program, deoarece știm că sunt un actor important și activ în ecosistemul de startup-uri early-stage din România. Suntem motivați de valori și principii comune, de a ne concentra pe nevoile fondatorilor, ceea ce ne stimulează să dezvoltăm ecosistemul local de startup-uri”, Razvan Suta, program managing director&business development lead, Startup Wise Guys

„La ROCA X, credem că România are foarte multe idei cu potențial de scalare la nivel internațional, dar este nevoie de parteneri care să susțină toate aceste inițiative. Susținem demersul Rubik Garage pentru că oferă o primă validare startup-urilor prin acces la o comunitate de experți, mentori și investitori dezvoltându-le astfel abilități antreprenoriale și oferind acces la finanțare. Pentru ca întregul ecosistem de startup-uri să crească sustenabil, în România este nevoie de programe de accelerare și de fonduri de venture capital care să conlucreze împreună pentru a oferi încredere fondatorilor să își realizeze visul”, afirmă Alexandru Bogdan, CEO, ROCA X

Rubik Hub, inițiativă în cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord Est, sprijină dezvoltarea fondatorilor de startup, oferind o serie de programe care creează o călătorie antreprenorială completă, de la autodescoperire, la obținerea primei investiții de tip seed. Rubik Hub a pornit în 2017 din Piatra Neamț, iar acum programele sunt organizate la nivel național și internațional.

Până în prezent, Rubik Hub a sprijinit peste 250 de startup-uri în diferite etape de dezvoltare, iar pe cele cu potențial de scalare le-a sprijinit să ridice investiții de peste 4 milioane de euro. Printre ele se numără și XVision, un startup MedTech care dezvoltă algoritmi de inteligență artificială pentru imagistică medicală, care a atras investiții de 1,4 milioane de euro.

Fii tu următorul startup de succes care s-a dezvoltat într-un garaj! Află detalii și aplică acum în Rubik Garage!

Iar dacă ai întrebări suplimentare, contactează organizatorii la hello@rubikhub.ro.

 

 

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button