Local
Vânătoare de ouă de Paști în Parcul Copou
Asociația tinerilor vasluieni SIMBIO a organizat ieri, în Parcul Copou, concursul ”Vânătoarea de ouă de Paști”. Deși e o tradiție împrumutată, activitatea s-a bucurat de prezența multor tineri și copii.
Aceștia au fost împărțiți în mai multe echipe, iar cu ajutorul unor ghicitori aflau indicii unde erau ascunse ouăle încondeiate.
La final a existat și un câștigător, echipa care a strâns cele mai multe ouă.
La eveniment a fost invitat și președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, care i-a felicitat pe organizatori și le-a reamintit că au posibilitatea să acceseze fonduri prin programul județean de finanțare nerambursabilă, pentru derularea diferitor proiecte dedicate tinerilor.
„Vă îndemn să prindeți curaj și să accesați aceste fonduri, pentru a da viață unor proiecte în care sunteți implicați. Încurajăm orice inițiativă a tinerilor, care să aducă un plus valoare comunității noastre”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.