Populația după domiciliu a României a scăzut anul trecut cu 0,6% față de 2020, la 21,98 milioane de persoane
La 1 ianuarie 2022, populația după domiciliu din mediul urban a fost de aproximativ 12.371.200 de persoane, în scădere față 1 ianuarie 2021 (0,7%), iar cea din mediul rural a fost de 9.609.300 de persoane, în scădere ușoară față 1 ianuarie 2021 (0,5%).
Procesul de îmbătrânire demografică continuă comparativ cu 1 ianuarie 2021, remarcându-se o scădere ușoară de 0.2% a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani) şi în acelaşi timp o creștere de 0.3% a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani și peste) în totalul populației.
La 1 ianuarie 2022, cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 50-54 ani (8,9%). În rândul persoanelor de sex masculin, ponderea acestei grupe de vârstă a fost de 9,1%, iar la cele de sex feminin de 8,7%. Ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,6%, mai mică decât cea a grupelor de vârstă 5-9 ani (4,8%), 10-14 ani (5,1%) și 15-19 ani (5,1%).