National

Lucian Bode a vizitat Detașamentul special de pompieri Cernavodă din incinta Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a fost într-o vizită de lucru la Detașamentul special de pompieri Cernavodă din incinta Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, o unitate cu rol vital în asigurarea protecției obiectivului și intervenției rapide în caz de nevoie.

„Contextul geopolitic actual ne obligă la o mai bună coordonare pentru consolidarea siguranței energetice și, totodată, la promovarea de măsuri pentru întărirea securității energetice. Să nu uităm că securitatea energetică este esențială pentru securitatea națională.
Decizia de a organiza această subunitate de pompieri pe amplasamentul CNE Cernavodă dovedește o abordare matură și o înțelegere aprofundată a faptului că infrastructurile critice trebuie să fie în primul protejate de către stat prin instituțiile cu responsabilități în domeniu.
Acest proiect este rezultatul unei colaborări foarte bune a structurilor MAI cu reprezentanții Societății Naţionale ,,Nuclearelectrica” – S.A. și ai Centralei Nuclearelectrice Cernavodă care au înțeles importanța acestui demers.
Toate structurile MAI prezente pe platforma de la Cernavodă sunt parte din efortul comun pentru asigurarea securității centralei nuclearelectrice, unul dintre cele mai importante obiective de interes naţional.
Mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect, conducerii CNE Cernavodă și salvatorilor noștri care prin profesionalism și implicare asigură un mediu sigur si stabil, oferind protecție pentru comunități și cetățeni!
Securitatea nucleară este o responsabilitate colectivă!”, a declarat Lucian Bode. 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button