9 ani de închisoare cu executare pentru o mamă din Cluj care și-a omorât cei doi copii
9 ani de închisoare cu executare este pedeapsa pe care a primit-o tânăra din Cluj care, în urmă cu un an a și-a înjunghiat ambii copii, de 6 şi 8 ani, dintr-o dorinţă dementă de răzbunare pe socrul ei. Înainte să-i atace cu cuțitul, femeia a încercat să le dea micuților să bea detergent.
Scenele de groază s-au petrecut în cursul zilei de 21 aprilie 2021, într-o casă din comuna Bobâlna, judeţul Cluj. O mamă și cei doi copii ai ei, cu vârste de 6 şi 8 ani, au ajuns seara la spital. Femeia și-a tăiat micuții, o fetiță și un băiețel, cu un cuțit, apoi s-a înjunghiat.
A sunat la poliţie şi a spus că, de fapt, socrul ei a vrut să-i omoare pe toţi, sperând că, astfel, bărbatul va ajunge la închisoare.
În urma verificărilor, însă, polițiștii au scos la iveală detalii înfiorătoare. Inițial, bunicul copiilor a fost reținut, dar a fost eliberat. Toate indiciile au arătat că mama i-a atacat cu cuţitul şi i-a pus să dea vina pe bărbat. Într-un final, micuții au recunoscut cele întâmplate, iar femeia a fost acuzată de tentativă de omor.
sursă: observatornews.ro