Local

Reguli importante pentru buna desfășurare a ediției a III-a a Cupei „Titi Aur”, etapa off-road, 2022!

Primarul Municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, a convocat, în cursul zilei de ieri, 12 mai 2022, o ședință operativă de siguranță publică la care au luat parte reprezentanți ai Poliției Municipale Bârlad, Detașamentului de Jandarmi III Bârlad, Poliției Locale, Detașamentului de Pompieri Bârlad și ai clubului de off-road co-organizator care va participa la cea de-a treia ediție a Cupei „Titi Aur” din acest an.
Competiția se va desfășura în aceeași locație ca și în anii precedenți – poligonul din zona lizierei de la marginea cartierului Cotu Negru – între orele 08.00 și 17.00. La start s-au înscris 40 de mașini, special adaptate și omologate pentru teren accidentat, cu echipaje din județele Argeș, Buzău, Galați, Vrancea, Iași, Vaslui și Municipiul București.
În urma întâlnirii, a fost stabilit un s et de reguli stricte care vizează publicul și siguranța sa și care, în mod obligatoriu, trebuie respectate de toți cei care vor dori să fie prezenți la acest interesant eveniment sportiv:
– Pentru spectatorii care vor veni cu mașina personală la locul competiției s-a amenajat o parcare situată pe partea dreaptă, la ieșirea din pădure, spre nord;
– Accesul publicului nu va fi permis decât până la o distanță de maximum 1,5 metri de banda de semnalizare;
– Este strict interzisă staționarea autoturismelor în pădure;
– Defluirea traficului auto se va face pe strada Iorgu Radu, la ieșirea din pădure, spre sud;
– Perimetrul în care se va desfășura competiția va fi delimitat cu benzi și garduri;
Directorul tehnic al competiției a fost desemnat domnul Marcel Lulu Pâslaru, care va asigura, împreună cu domnul Constantin Samoilă și un personal compus din 15 persoane, organizarea traseelor de concurs pentru siguranța publicului participant. Măsurile de siguranță publică vor fi asigurate de către polițiști, jandarmi și polițiști locali, precum și de echipaje de pompieri militari. De asemenea, la activitate vor fi cooptați și voluntari ai SMURD.
„Vrem să atragem atenția că privim cu toată responsabilitatea această manifestare și că toate aceste decizii care s-au luat sunt în acord cu ultimele dispoziții legale în vigoare. Rugămintea mea față de publicul care va dori să participe la acest eveniment devenit deja o tradiție locală este să înțeleagă faptul că trebuie să respectăm cu toții măsurile de siguranță, întocmai cum sunt ele stabilite de lege”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button