AdministratieLocal

100 de apartamente pentru tineri vor fi construite în Zona Industrială! Primăria Vaslui investește peste 6 milioane de euro în acest proiect

de Dănuț CIOBANU 

Primăria Vaslui are în pregătire o investiție majoră pe piața imobiliară. Prin intermediul PNRR, va fi finanțată construcția unui număr de 100 de apartamente pentru tineri, valoarea proiectului fiind de peste 6 milioane de euro. Apartamentele sunt grupate astfel: 40 de apartamente cu o cameră, 40 de apartamente cu două camere și 20 de apartamente cu trei camere. Locuințele vor fi construite în Zona Industrială.

Ieri, Consiliul Local Vaslui a aprobat într-o ședință extraordinară, proiectul „Construire locuințe pentru tineri în Municipiul Vaslui”. Proiectul a fost votat în unanimitate în vederea finanțării acestuia în cadrul PNRR, Componenta 10, apelul de proiecte derulat de Ministerul Dezvoltării. Valoarea totală a proiectului este 36.279.846,1116 lei cu TVA inclus, respectiv 30.487.265,64 lei fără TVA. Asistenţa financiară nerambursabilă solicitată de către municipiul Vaslui pentru acest proiect este în suma de 6.193.200 euro fără TVA.

Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a spus că, în prezent, depunerea de proiecte pe PNRR este o urgență.

„Pe fondul local, pentru orașele reședință de județ sunt alocate sume prealabile și trebuie depuse proiecte. Fondul local din municipiul Vaslui are alocată suma de 12 milioane de euro, pentru care trebuie depuse proiecte. Am analizat în executiv și propunem contrucția de 100 locuințe pentru tineri. Cele 100 de apartamente vor avea o finanțare de circa 6 milioane de euro. Vor fi 40 de apartamente cu o cameră, 40 de apartamente cu două camere și 20 de apartamente cu trei camere”, a precizat Pavăl.

Apartamentele vor fi construite în Zona Industrială, lângă blocul de locuințe sociale care este acum în construcție și care este finanțat de CNI.

„Pe fondul locativ este obligatoriu realizarea a 45 de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice. Pentru diferența de până la 12 milioane de euro care ne este alocată vom achiziționa 10 mijloace de transport electrice. Acest proiect îl vom definitiva în următoarele zile, pentru ca fondul local să fie acoperit”, a explicat Vasile Pavăl.

Condiţiile de accesare a fondurilor europene aferente PNRR în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10 prevăd ca pentru toate tipurile de solicitanţi, la orice proiect depus pentru oricare dintre investiţiile prevăzute în cadrul acestui apel, este prevăzută automat o alocare suplimentară pentru staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice, care vor fi achiziţionate centralizat de Ministerul Dezvoltării.

Astfel, este obligatoriu ca în cadrul fiecărei prime solicitări de finanţare depuse de un beneficiar să fie prevăzută instalarea unui număr de staţii de încărcare pentru vehiculele electrice. Pentru municipiile reşedinţă de judeţ, numărul minim de staţii este 45. Minim 25% vor avea o putere de cel puţin 50 kW, iar restul staţiilor vor avea o putere de cel puţin 22 kW.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button