National
Au mai rămas 13 zile până la finalizarea înscrierilor pentru ,,Cursul pentru jurnaliști care transmit din zone de conflict”
Direcţia informare şi relaţii publice a Ministerului Apărării Naţionale, cu sprijinul Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale, Statului Major al Forţelor Navale și al Statului Major al Forţelor Aeriene organizează, în perioada 17-23 iulie, cea de-a XVIII-a ediție a „Cursului pentru jurnaliști care transmit din zone de conflict”.
Cursul se va desfăşura la Mangalia și în alte obiective ale MApN din județul Constanța şi va aborda, teoretic şi practic, teme privind proceduri de acreditare şi de lucru ale jurnaliştilor pe timpul operaţiilor militare, reguli de siguranţă şi protecţie în zonele de conflict, aspecte privind securitatea operaţională, caracterizarea teatrelor de operaţii din punct de vedere al riscurilor, proceduri de acordare a primului ajutor.
De asemenea, cursanţilor le vor fi prezentate tehnica de luptă şi echipamentul din dotarea unor structuri militare din Armata României sau care au participat la misiuni în zone de conflict/teatre de operaţii, tehnici de supravieţuire, trageri demonstrative cu armamentul de infanterie, mijloacele de protecţie CBRN, precum şi modul de executare a unei misiuni într-o zonă de operații.
sursă:mapn.ro