Temperatura medie a fost anul trecut cu 1,1 grade Celsius mai mare
Conform raportului despre climă întocmit în fiecare an de către Organizația Meteorologică Mondială (OMM), topirea ghețarilor a dus la o creștere fără precedent a nivelului oceanului planetar. În ultimul deceniu, nivelul a crescut cu 4,5 centimetri. Din 2013 până în 2021 ritmul anual de creștere s-a dublat, față de perioada 1993-2002.
La nivel global, temperatura medie a fost cu 1,1 grade Celsius mai mare decât în perioada preindustrială (între 1850 și 1900). Astfel, media globală s-a apropiat de pragul de 1,5 grade Celsius, dincolo de care consecințele încălzirii globale vor deveni mult mai drastice.
Șeful agenției din cadrul ONU a avertizat că războiul din Ucraina, ca și alte crize globale (cum ar fi pandemia), este o amenințare pentru îndeplinirea obiectivelor climatice.
Surse alternative: Reuters, Raportul OMM