O nouă încercare! Majoritatea PNL-USR din CL Vaslui insistă pe numirea celor cinci administratori provizorii de la SC Transurb
Majoritatea PNL și USR-PLUS din Consiliul local (CL) Vaslui face o nouă încercare de numire a administratorilor provizorii la SC Transurb SA Vaslui, pe o perioadă de 4 luni, dar nu mai mult de finalizarea procedurii de selecţie sau reînnoire a acestora. În data de 18 aprilie 2022 au încetat de drept mandatele încredinţate membrilor consiliului de administraţie al societăţii S.C. Transurb S.A.
Consilierii locali au formulat o adresă în data de 20 mai 2022, prin care au solicitat introducerea pe ordinea de zi a ședinței ordinare a CL Vaslui a acestui proiect. În ședința extraordinară convocată la începutul acestei luni, cei cinci administratori provizorii de la SC Transurb Vaslui nu au putut fi numiți din cauza numărului insuficient de voturi. Mai exact, după ce au dezbătut peste trei ore proiectul de hotărâre pentru numirea administratorilor provizorii la SC Transurb SA Vaslui, proiectul nu a fost adoptat din cauză că nu a avut majoritatea absolută de 12 voturi „pentru”.
Disperat de scandalul generat de acest proiect de hotărâre în ședința extraordinară, Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a sintetizat situația din legislativul local.
„Toți spunem că îi apărăm pe vasluieni. Dar îi rog frumos pe cei din online, haideți să îi apărăm de aici! A trecut pandemia. Haideți, vă rog frumos, să participați cu toții la dezbatere, că sunt problemele orașului. Nu a trecut proiectul de hotărâre, deși s-a discutat atâtea ore. Trebui să ajungem la un rezultat și să facem aceste nominalizări. Sunt probleme la Transurb! Acum ne-am blocat din nou. Consilierii ar trebui să participe la ședințe din online, doar în condiții excepționale”, a spus Vasile Pavăl.
(Dănuț CIOBANU)