National

Străinii nu mai beneficiază de prețul mic la carburant din Ungaria

Numai automobilele înmatriculate în Ungaria vor putea cumpăra combustibili la preţurile plafonate de guvern, în timp ce automobilele înmatriculate în străinătate vor cumpăra combustibili la preţurile pieţei, a anunțat joi Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban. Măsura se aplică de vineri, transmite MTI, preluată de Agerpres.

În condiţiile în care preţurile la combustibili în Ungaria sunt cele mai mici din Europa, a crescut foarte mult turismul în scopul achiziţionării de combustibili în zona de graniţă, astfel încât acest turism a devenit o ameninţare la adresa securităţii aprovizionării, a argumentat Gergely Gulyas.

„Cumpărătorii străini profită de faptul că Ungaria este capabilă să menţină preţul la benzină la 480 de forinţi (1,2 euro) pe litru, în timp ce în alte părţi din Europa este de 700-900 de forinţi”, a spus Gergely Gulyas.

Pentru a preveni un astfel de „abuz”, numai automobilele înmatriculate în Ungaria vor putea cumpăra benzina la 480 de forinţi litrul în Ungaria. Ceilalţi vor trebui să plătească preţul pieţei, a subliniat Gergely Gulyas.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button