National
Personalului clerical și neclerical de la Centrul Eparhial Iași – Mitropolia Moldovei și Bucovinei a fost instruit pentru situații de urgență
Astăzi, 6 iunie., la Centrul Eparhial Iași – Mitropolia Moldovei și Bucovinei s-a desfășurat activitatea de pregătire a personalului clerical și neclerical privind modul de evacuare în cazul producerii unor situații de urgență, acordarea primului ajutor și folosirea mijloacelor de primă intervenție în cazul producerii unui incendiu.
Educația pentru sănătate este o preocupare constantă a oamenilor. Primul ajutor acordat uneori chiar de către persoane fără o specialitate reprezintă o metodă eficientă de salvare a vieții în situații neprevăzute (accidente, traumatisme, stop cardio-respirator, comă, etc.).
Cel care acordă primul ajutor dispune doar de 3-4 minute pentru a efectua cu succes resuscitarea. După 4 minute se consideră că hipoxia cerebrală (lipsa de oxigen la nivelul creierului) duce la leziuni cerebrale care vor transforma bolnavul, eventual salvat, într-o ființă pur vegetativă.
Reguli generale de comportare în cazul dezastrelor (incendii, accidente, cutremure de pământ, inundații, etc.):
– păstrați-vă calmul, nu intrați în panică pentru a putea acționa eficient în favoarea dumneavoastră și a celor din jurul dumneavoastră;
– este important să aveți pregătit din timp un stoc de provizii (apă, alimente, medicamente) pentru a supraviețui câteva zile;
– la îndemână trebuie să se afle și trusa de prim ajutor (fașă, compresă sterilă, alcool, apă oxigenată, etc);
– nu produceți scântei, nu aprindeți lumânări, chibrituri, alte surse de foc deschis dacă simțiți miros de gaze sau de produse petroliere;
– nu atingeți conductorii electrici sau alte instalații electrice avariate;
– dacă este necesară părăsirea locuinței în caz de dezastre (evacuare), luați actele de identitate, o sursă de iluminat (lanternă), un aparat de radio cu baterii, telefonul mobil, câteva provizii de apă, alimente, medicamente;
– acordați ajutor răniților, bătrânilor, copiilor și anunțați echipele de prim ajutor pentru a interveni;
– anunțați telefonic autorităților locale evenimente cum ar fi incendii, inundații, accidente, alunecări de teren, prăbușiri, etc.
.