National

De vineri, românii pot beneficia de „Trenurile Soarelui”

Programul estival de transport “Trenurile Soarelui 2022” debutează din 10/11 iunie 2022, potrivit unui comunicat de presă al companiei. Turiștii vor avea la dispoziție 40 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu staţiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării, până la data de 11/12 septembrie 2022.

Toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile cele mai căutate de pe litoralul românesc. CFR Călători oferă rute cu litoralul și delta dinspre Arad, Deva, Timișoara Nord, Reșița Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din București Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța și retur.

Timp de trei luni, 30 trenuri directe (15 dus/15 întors, inclusiv ramurile aferente) care pornesc din principalele orașe vor avea ca destinație /plecare litoralul românesc, din care 18 trenuri (9 dus/9 întors) au ca destinație/plecare Mangalia.

38 de trenuri (19 dus/19 întors) vor asigura legătura capitalei cu litoralul și retur (15 perechi din București Nord, 12 perechi din București Băneasa – din care 3 perechi nu trec prin stația București Nord, 1 pereche din București Obor).

Pentru călătoria spre Delta Dunării, din 11 iunie 2022, trenurile IR 1981/ R 8653 și R 8656/ IR 1982 vor asigura zilnic legătura directă București Nord – Tulcea Oraș și retur pe întreaga durată a sezonului. De asemenea, în Medgidia va fi asigurată zilnic conexiunea spre Tulcea Oraș și retur cu trenuri dinspre capitală sau Constanța.

Sursă: CFR Călători.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button