O bucătărie mobilă oferă mâncare persoanelor care trec pe la vama Isaccea
Una din bucătăriile de campanie care funcţionează de peste 110 de zile la vama româno-ucraineană din oraşul tulcean Isaccea a oferit gratuit mâncare în valoare de peste 1,2 milioane de lei persoanelor aflate în tranzit în zonă, voluntari, dar şi refugiaţi ucraineni sau şoferi de camioane.
„Statul, în afară de taxele şi impozitele pe care ni le ia, nu oferă niciun ajutor. Nu avem nici cadrul legal pentru a cere sprijin. Nefăcând cazare, nu putem cere cei 20 de lei pe zi pentru refugiaţi. Ca să întocmim noi liste, în cazul în care s-ar putea face aşa ceva, după cutumele statului, care cere declaraţie cu dosar cu şină care se depune online la etajul al doilea, nu cred că se poate aşa ceva”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul societăţii care administrează bucătăria mobilă, Denis Stamatescu.
Bucătăria mobilă instalată la Isaccea pe data de 6 martie oferă atât supe, cât şi felul al doilea şi a consumat până acum cel puţin 12 tone de cartofi şi 10 tone de carne.
„Duminică (6 martie, n.red.), am pregătit echipamentele, iar luni dimineaţa am scos primele 870 de porţii. La finele zilei, nu mai aveam ce să oferim. Nu am ştiut să facem aprovizionarea din prima, iar la început ne-am bâlbâit în ceea ce priveşte numărul de porţii. După vreo două, trei săptămâni, totul era extrem de bine organizat, graţie acestor oameni care au coordonat activitatea din Isaccea, comandantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Daniel Petrov, şi locotenentul Marian Lupan, am putut face estimări şi am mers de la 500 la 800 de porţii pe zi. Azi, am ajuns să dăm şi 1.300 de porţii pe zi. Numărul persoanelor care vin din Ucraina a scăzut, e adevărat, dar în permanenţă sunt în staţionare 300 de TIR-uri, oameni care stau de la trei până cinci zile, oameni care sunt şoferi, sunt plătiţi, dar nu mai au ce să mănânce”, a mai spus Denis Stamatescu.
Preţul mediu al porţiilor oferite într-o zi la Isaccea este de 11.000 de lei, efortul bugetar total făcut în ultimele peste 110 zile fiind de peste 1,2 milioane de lei.
sursa: agerpres.ro