National

Cod galben de viituri și posibile inundații pe mai multe râuri din țară

Hidrologii au emis, luni, o atenţionare Cod galben potrivit căreia luni, până la miezul nopţii, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie în bazinele hidrografice ale râurilor Cerna, Desnăţui, Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa, Buzău şi Putna. Sunt vizate în principal fenomenele care por avea efecte de inundaţii locale, cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Sibiu, Vâlcea, Gorj şi Argeş

În intervalul 04.07.2022 ora 12:00 – 04.07.2022 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Cerna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Caraş Severin), Desnăţui – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Jiu – bazin amonte S.H. Sadu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari, Gilort – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Motru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Râul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Covasna şi Braşov), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sebeş Olt (judeţele: Sibiu, Vâlcea, Argeş, Gorj, Olt şi Dolj), Argeş – bazin superior, Dâmboviţa – bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin amonte S.H. Moroeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Moroeni – amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Prahova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Prahova şi Buzău), Buzău – bazin amonte Ac. Siriu şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Siriu – amonte S.H. Baniţa (judeţele: Braşov, Covasna, Buzău şi Prahova), Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), menţionează atenţionarea INHGA.

Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Sibiu, Vâlcea, Gorj şi Argeş.

sursa: News.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button