National

Marius BODEA, Senator USR de Iaşi: „Chirica, eternul repetent al fondurilor europene”

Marius BODEA
Senator USR de Iaşi

„Doar 8%. Acesta este infimul procent de absorbție a fondurilor europene reușit de către Iași în ultimii 9 ani. Mare parte din acești 8% amărâți s-au dus pe proiecte marginale, care nu contribuie la dezvoltarea comunității. Altele au fost trecute pe hârtie și nici nu au început.

Ne uităm cu invidie la vestul României, dar iată că orașele mari din această regiune bat Iașul de la distanță și la capitolul fonduri europene: Cluj și Bihor au niveluri de absorbție de până la 30%.
Diferența o face exclusiv resursa umană. Noi suntem conduși de prea mulți ani de un primar multi penal, la Iași, un om preocupat doar să mai dea o autorizație de construire ilegală sau să mai facă parastas unei personalități plecată dintre noi de 100 de ani. Iar județul e în mâna unui „liberal” care se chinuie să ne explice că nu a luat mită în tablă deși a luat mită în tablă.

Știu, și eu m-am săturat să vorbesc despre Chirica și Alexe, așa cum și dumneavoastră v-ați săturat probabil să auziți de ei. Din păcate, însă, cei doi indivizi ne afectează viața în rău și cifrele arată acest lucru în fiecare zi.

Mai ales că există soluții pentru un primar sau președinte de consiliu județean cu adevărat gospodar.

De exemplu, ca primar, în cel mult o săptămână, aș identifica cauza proastei absorbții de fonduri europene. În maxim alte 2 săptămâni, aș rezolva problema pe termen lung stabilind clar care sunt direcțiile de lucru pe fonduri europene, cum absorbim tot ce se poate și cu ce oameni lucrez în echipa de proiecte.

Când lucrezi cu cumetri, prieteni de petrecere și amante, nu prea ai cum să faci o echipă performantă de implementare de proiecte. Resursa umană este esențială, insist.

În plus, Iașul nu are o agendă clară a investițiilor, nu prioritizează pe cele pe termen lung, care schimbă viața oamenilor în bine.

Mobilitatea urbană ar fi unul dintre capitole: de la pieton la biciclist, de la transport public până la cel cu mașina proprie. Aș opta pentru centre educaționale mari la capetele de oraș și pentru regenerare urbană. Parcuri, nu blocuri cu autorizații ilegale, servicii publice la scară și digitale.

Din păcate, deocamdată actualul primar nu are nici un plan să plece cu demnitate din funcție, pentru a lăsa loc unei persoane competente și fără dosare penale. Iar complicii săi din PSD și PNL îl mențin la putere și îl protejează, în ciuda dezastrului administrativ în care se află Iașul.

Ce ar fi dacă Mihai Chirica ar primi doar 8% din salariu?”

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button