Atenționare pentru românii care merg în Grecia din cauza temperaturilor extrem de mari
Ministerul Afacerilor Externe a emis o nouă atenționare de călătorie pentru Grecia. MAE informează românii care se află sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că, pentru următoarea perioadă din luna iulie 2022, autoritățile elene au reiterat avertizarea referitoare la condițiile de vreme extremă și la pericolul producerii unor de incendii de vegetație.
Apariția focarelor de incendiu este favorizată de menținerea condițiilor climatice deosebite, caracterizate de temperaturi în continuă creștere și vânt puternic (7/8 grade pe scala Beaufort – ruperea ramurilor/arborilor, valuri mari de 4, până la 7 metri înălțime). Zonele cele mai vizate vor fi:
- Attica, Kythera, Viotia, Corint, Argolida;
- Insula Creta, Insula Evia, insulele din estul mării Egee și Peninsula Peloponez
În cazul în care este observată producerea unui incendiu, este necesară apelarea de urgență a Serviciului de Pompieri la numărul național gratuit 199 (funcțional 24/7) și transmiterea următoarelor informații:
- locația și punctul exact în care se află persoana care face sesizarea,
- locația, punctul exact și direcția de propagare a incendiului
- tipul de vegetație care arde
Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106710035 și Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numerele de telefon de permanență ale misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 și Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076.