National
ANOSR: Burse cu valoarea reală obligatorii pentru un învățământul de calitate
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) exprimă prezenta poziție publică privind un al treilea subiect de interes pentru studenți, în contextul Legii Învățământului Superior – promovarea echității și a performanței studenților prin intermediul burselor studențești.
ANOSR a publicat, cu regularitate, analize asupra stării socio-economice a studenților din România și a politicilor în care statul ar trebui să se angajeze pentru a susține deopotrivă accesul la învățământ și performanța. Unul dintre cele mai importante documente în acest sens este Creșterea cuantumului minim al burselor – politică de echitate necesară în învățământul superior românesc, care a fundamentat atât creșterea cuantumului minim al burselor, cât și creșterea subvenției pentru burse.
ANOSR salută demersul Ministerului Educației de a răspunde la aceste solicitări prin creșterea de 49% a alocației bugetare, de la 201 RON/lună/student la buget la 300 RON/lună/student la buget.
În acest context, ANOSR atrage atenția asupra practicii autorităților de a nu modifica pentru o perioadă lungă de timp acest cuantum și de a-l mări extrem de rar (ex: ultima modificare a cuantumului a avut loc în 2017, când acesta a crescut cu peste 100%). Pentru a înlătura această problemă și a stabili un cadru predictibil și adaptat schimbărilor periodice, ANOSR solicită completarea articolului de lege, în sensul corelării cuantumului alocației cu salariul minim brut pe țară garantat în plată, la un procent de 12% – ceea ce, raportat la datele actuale, ar însemna un cuantum de 306 RON/lună/student la buget, extrem de apropiat de ceea ce a propus și Ministerul Educației.
De asemenea, în concordanță cu practica instituită pentru învățământul preuniversitar, susținem necesitatea impunerii unui cuantum minim al bursei, stabilit anual prin Hotărâre a Guvernului, pentru a fi asigurată respectarea sa pe tot teritoriul țării. Nu în ultimul rând, susținem introducerea în lege a prevederii actuale din OMEN nr. 3392/2017, conform căreia minimum 30% din fondul total de burse este alocat burselor sociale, care se pot cumula cu orice alt tip de bursă, precum și a precizării că 25% din taxele studenților înmatriculați în regim de cont propriu valutar sunt direcționate, la nivelul fiecărei universități, către fondul de burse.
ANOSR este convinsă de faptul că nu poate exista un învățământ superior echitabil și de calitate fără o finanțare adecvată, iar alocarea de resurse financiare direct către studenți, pe criterii sociale și de performanță, reprezintă o piatră de temelie pentru construcția unui sistem funcțional.