Home » Local » Vasluiul are mai mulți pensionari decât salariați! Bătrânii au cele mai mici pensii, muncitorii cele mai mici lefuri

Vasluiul are mai mulți pensionari decât salariați! Bătrânii au cele mai mici pensii, muncitorii cele mai mici lefuri

Județul Vaslui continuă să aibă are mai mulți pensionari decât salariați. Numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat în trimestrul I din 2022 a fost de 80.638 persoane, față de trimestrul I din2021 când erau în plată 81.384 persoane.

Conform datelor Direcției județene de Statistică Vaslui, pensia medie lunară a pensionarilor de asigurări sociale de stat a fost în trimestrul I 2022 de 1.448 lei, în creştere  cu 10,3% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent (1.313 lei).

Potrivit acelorași date statistice, la sfârşitul lunii mai, în judeţul Vaslui s-a înregistrat un număr de 57.055 salariaţi. Faţă de mai 2021 (55.511 salariaţi) s-a înregistrat o creștere uşoară (cu 2,3%). După cum se vede, la nivel local la un pensionar revin 0,70 salariaţi, realitate ce îngrijorează.

La sfârșitul acestui an, câștigul salarial mediu net din județul Vaslui va fi de 3.138 lei/salariat. Spre comparație, la sfârșitul anului curent, în județul Cluj câștigul salarial net va fi de 4.460 lei/salariat; Timiș – 4.173 lei/salariat; București – 5.171 lei/salariat.

Județul Vaslui va avea o creștere lentă a numărului de salariați în următorii ani. Dacă la sfărșitul acestui an vor fi activi 52.700 de salariați, în anul 2025 numărul total al salariaților va fi de 55.000 de persoane, ceea ce înseamnă o creștere de 1%. Practic, în următorii trei ani vor fi în plus pe piață 2.300 locuri de muncă, adică un plus de 766 de salariați în fiercare an.

Conform datelor Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză privind proiecţia principalilor indicatori  economico-sociali în profil teritorial 2021 – 2025, situația celorlalte județe din Moldova în anul 2025 va fi următoarea: Bacău – 121.900 salariați; Botoșani – 58.200 salariați; Iași – 185.900 salariați; Neamț – 91.900 salariați; Suceava – 113.600 salariați.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: