National

36.500 kilograme de deşeuri oprite la PTF Borș II şi Nădlac II

Poliţiştii de frontieră bihoreni și arădeni, împreună cu lucrători ai Comisariatelor Județene Bihor şi Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a trei automarfare încărcate cu 36.500 kilograme de deșeuri electrocasnice, cauciucuri uzate, precum şi haine second-hand pentru care șoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.

Poliţiştii de frontieră Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II au efectuat în data de 04.07.2022, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a trei automarfare conduse de trei cetăţeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri electrocasnice, cauciucuri uzate, textile de la diferite  societăți comerciale din Olanda, Franța și Germania, pentru  firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatutelor Județene  Bihor  și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că cele trei automarfare erau încărcate cu 36.500 kilograme de deșeuri electrocasnice, anvelope uzate, îmbrăcăminte second-hand, pentru care cei trei șoferi nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button