Home » Local » Călători debusolați! Cetățenii și consilierii locali nu știu după ce program funcționează Transurb Vaslui

Călători debusolați! Cetățenii și consilierii locali nu știu după ce program funcționează Transurb Vaslui

de Dănuț CIOBANU 

Subiectul Transurb continuă să provoace dezbateri aprinse în Consiliul Local Vaslui. Aleșii locali au spus că au primit sute de sesizări de la cetățeni, din cauză că nu există un program de funcționare clar. Mai exact, în stații este un program de transport, iar pe site-ul instituției este un alt program. Pentru a clarifica situația, primarul Vasile Pavăl va convoca Consiliul de Administrație al societății. 

Radu Sorin, consilier local, a întrebat după ce program funcționează societarea de transport. „Acum două luni am aprobat un program, care trebuie pus în aplicare”, a cerut consilierul. Reprezentanții Transurb Vaslui au răspuns că în prezent programul aprobat în CL Vaslui se află într-o revizuire și se va veni cu programul actualizat.

La rândul lui, Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a cerut expricații privind modificările operate la programul de transport.

„Mă întreb și eu de ce nu respectați hotărâre privind traseele?! Mi-ați spus că ați intervenit punctual să corectați. Cu ce drept ați intervenit? De ce nu respectați ceea ce s-a stabilit? Monitorizarea o faceți pe caiet și veniți apoi în ședința Consiliului Local și expuneți motivele. În stațiile de autobuz să fie afișat traseul cu orele. Oamenii sunt nemulțumiți! Transportul de călători este reglementat printr-un act normativ. Voi convoca Consiliul de Administrație pentru a clarifica această chestiune”, a spus Vasile Pavăl.

În perioada imediat următoare, SC Transurb Vaslui va înființa noi stații, respectiv la Judecătoria Vaslui, în suburbia Brodoc și pe str. Călugăreni. Stațiile sunt amenajate având în vedere solicitările unor cetățeni, necesitățile operatorului de transport cât și cerințele rezultate din exploatare.

Stațiile vor fi înființate pe următoarele străzi: pe strada Ștefan cel Mare (DN24), în dreptul imobilelor nr.316 – 318, vis-a-vis de noul sediu al Judecătoriei Vaslui;  pe traseul Gară – Centru – Brodoc, în zona străzilor Enăchiță Văcărescu și str. Constantin Brâncoveanu (DJ 207E) pe ambele sensuri, în dreptul imobilelor nr.59 respectiv nr.19; pe strada Călugăreni în zona Motor Grup, pe sensul de intrare dinspre Negrești, în dreptul imobilului nr. 106.

Primăria Vaslui are în derulare un proiect cu fonduri europene pentru dezvoltarea transportului local. Cele 8 autobuze hibrid, achiziționate prin intermediul proiectului european dedicat transportului local, au fost transferate către SC Transurb Vaslui. Cele 8 mijloace moderne de transport în comun au o valoare de 11.946.000 lei și, prin punerea lor în circulație, vasluienii beneficiază de un mediu mai curat, ca urmare a reducerii noxelor.

Fiecare autobuz hibrid are 33 locuri pe scaune și 67 în picioare, motoare diesel hibrid, prize de încărcare a telefoanelor, aer condiționat/sistem de încălzire a aerului în sezonul rece, sistem de supraveghere video și rampă pentru accesul persoanelor cu dizabilități.

 

 

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: