Home » National » Resuscitarea cardio-pulmonară cu defibrilator element de bază în salvarea vieții – prezentare la Catedrala Mitropolitană din municipiul Iași

Resuscitarea cardio-pulmonară cu defibrilator element de bază în salvarea vieții – prezentare la Catedrala Mitropolitană din municipiul Iași

Primul-ajutor, acordat de persoane necalificate, poate salva vieți, de aceea toată lumea ar trebui să știe cum se acordă primul-ajutor în caz de urgență și cum trebuie procedat în situații neprevăzute (accidente, traumatisme, stop cardiorespirator, comă) până la sosirea personalului calificat.
Acțiunea s-a derulat în data de 9 august 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în incinta Sălii ”Iustin Moisescu” din cadrul Centrului Eparhial din municipiul Iași, cu o nouă activitate de pregătire în domeniul situațiilor de urgență, ce a presupus exemplificarea modului de acordare a primului ajutor, în cazul BUNULUI SAMARITEAN, activitate la care au participat aproximativ 100 de persoane, personal clerical și neclerical.
De asemenea, activitatea a continuat și în incinta instituției unde a fost prezentat modul de folosire a defribilatorului în cazul acordării primului ajutor.
Ce este defibrilarea? Defibrilarea este un șoc electric furnizat inimii, conceput pentru a pune capăt unei aritmii sau a unui stop cardiac care poate pune viața în pericol. Defibrilatorul extern automat (AED) este un dispozitiv capabil să detecteze automat un ritm cardiac care necesită un șoc. Dacă sunteți în apropiere când cineva suferă un stop cardio-respirator (SCR), puteți urma câțiva pași simpli pentru a utiliza un AED pentru a-i salva viața.
În cazul în care unei persoane i se face rău sau suferă un accident:
– încercam să stabilim comunicarea cu persoană rănită prin întrebări de genul: ce s-a întâmplat cu dumneavoastră?, mă auziți? cum va numiți?, ce va doare? Sunt și situații în care victima nu poate vorbi, dar dacă reacționează și răspunde prin gesturi la întrebările puse, la atingeri sau la altfel de stimuli externi, înseamnă că este conștientă.
– dacă nu răspunde și nu reacționează în nici un fel la stimulii verbali sau la atingeri, strigați după ajutor! Verrificați imediat funcția respiratorie, iar dacă aceasta nu respiră sunăm la 112 și începem manevrele de resuscitare.
– cea mai importantă metodă pentru a ajuta la salvarea vieții unui om este resuscitarea cardiorespiratorie. Este bine să se cunoască faptul că, în caz de oprire a inimii, intervenția promptă asupra victimei poate face diferența dintre viață și moarte.
În cadrul acestei activități, ce are la bază „Protocolul de prevenire” încheiat între Arhiepiscopia Iașilor și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași, au fost prezenți reprezentanți ai ISUJ Iași, colonel Buta Ioan Viorel, seful Centrului de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență Iași și plt. Cadar Robert, alături de pr. Marius Burghelea, directorul departamentului SSM/PSI SU/GDPR, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Iașilor.

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: