Home » National » Recomandări de trafic la trecerea frontierei

Recomandări de trafic la trecerea frontierei

Pentru informarea dumneavoastră cu privire la situația din punctele de frontieră, consultaţi aplicaţia TraficOnline de pe site-ul Poliţiei de Frontieră

Ne aflăm în plin sezon estival şi se apropie minivacanța de Sfânta Maria, prilej pentru mulți cetățeni români de a călători în afara granițelor ţării, sens în care, având la bază experienţa de acum două săptămâni, când prin punctele de frontieră de la nivelul întregii țări au trecut aproximativ un milion de persoane, atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire din țară, ne așteptăm și de această dată la o creștere semnificativă a valorilor de trafic în punctele de trecere a frontierei, pentru persoane şi mijloace de transportîn special la frontiera cu Ungaria și Bulgaria.

În acest context, Poliția de Frontieră Română continuă să aplice măsurile aflate în competenţa instituţiei, dispuse încă de la începerea sezonului estival pentru asigurarea unui control operativ.

Pentru fluidizarea traficului rutier, a fost suplimentat numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor documentelor de călătorie. În această perioadă, la nivel național, aproximativ 4.000 polițiști de frontieră vor desfășura, zilnic, activități de supraveghere și control a frontierei de stat.

Va fi folosită la maximum infrastructura punctelor de trecere a frontierei, iar în limita configuraţiei acestora, în fiecare punct de trecere a frontierei se vor crea fluxuri suplimentare de control, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz.

Menţionăm că la frontierele interne, formalităţile specifice se efectuează în comun cu autorităţile de frontieră ungare, respectiv bulgare, sens în care, în cadrul protocoalelor bilaterale, au fost contactate autoritățile statelor vecine în vederea stabilirii unor măsuri comune de fluidizare a traficului, astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate şi totodată cu repectarea metodologiei de lucru.

În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru supravegherea sporită a frontierei de stat, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă.

Recomandări adresate participanţilor la traficul transfrontalier

În condiţiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria şi Bulgaria, iar cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate în punctele Borş şi Nădlac II, respectiv în Giurgiu şi Vama Veche, recomandăm călătorilor, utilizarea şi a celorlalte puncte de trecere deschise traficului internaţional de la graniţa de vest şi sud.

Astfel, la frontiera româno-ungară sunt operaţionale 12 puncte de trecere, după cum urmează:

  • pe raza jud. TimişT.F. Cenad – Kiszombor
  • pe raza jud. Arad:  T.F. Nădlac – Nagylak

                                         P.T.F. Nădlac II – Csanadpalota

                                         P.T.F. Turnu – Batonnya

                                         P.T.F. Vărşand – Gyula

  • pe raza jud. BihorT.F. Salonta – Mehkerek

P.T.F. Borş – Artand

                                         P.T.F. Bors II- Nagykereki

                                         P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany

                                         P.T.F. Săcuieni – Letavertes

  • pe raza jud. Satu MareT.F. Urziceni – Vallaj

                                                 P.T.F. Petea – Csengersima

Tot la graniţa cu Ungaria, în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 08.00-18.00, ora României, sunt deschise 10 puncte de trecere a frontierei ocazionale. Acestea sunt amplasate în judeţele Bihor, Arad şi Satu Mare şi pot fi utilizate de către cetățenii care au domiciliul în zona adiacentă frontierei de stat, după cum urmează:

  • judeţul Bihor – T.F Roșiori, P.T.F. Cheresig si P.T.F. Voivozi;
  • judeţul Arad – T.F. Iermata Neagra, P.T.F. Grăniceri, P.T.F. Variașu Mic si P.T.F. Nădlac III;
  • judeţul Satu Mare – T.F.  Bercu, P.T.F. Peleş si P.T.F. Horea.

La frontiera româno-bulgară sunt operaţionale 10 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier:

  • pe raza jud. Giurgiu:  P.T.F. Giurgiu – Ruse
  • pe raza jud. Dolj: P.T.F. Calafat – Vidin
  • pe raza jud. Teleorman: P.T.F. Turnu Măgurele – Nicopol (Bac)

P.T.F. Zimnicea – Svistov (Bac)

  • pe raza jud. Călăraşi: P.T.F. Călăraşi/Chiciu (Bac)
  • pe raza jud. Constanţa: P.T.F. Vama Veche

P.T.F. Ostrov – Silistra

P.T.F. Negru Vodă – Kardam

Tot pe raza judeţului Constanţa, sunt deschise traficului, P.T.F. Lipnița – Kainardja şi P.T.F. Dobromir – Krushari,  pentru autovehicule până la limita unei greutăți totale de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08:00 la ora 20:00.

Reamintim că în PTF Bechet traficul este suspendat temporar, ca urmare a sistării tranzitului cu bacul peste fluvial Dunărea.

De asemenea, pentru evitarea aglomerărilor şi pentru scurtarea timpului de control, Poliţia de Frontieră Română recomandă pregătirea din timp a documentelor de călătorie pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cu celeritate,

În ceea ce priveşte călătoria minorilor, deoarece ne aflăm în vacanţa de vară, recomandăm părinţilor ca, înainte de plecare, să consulte condiţiile de călătorie în străinătate pentru minorii cetăţeni români, disponibile pe site-ul Poliţiei de Frontieră Române, astfel încât să fie evitate situaţiile neplăcute în care acestora nu li se permite ieşirea din ţară.

Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție, pe pagina de internet  a instituţiei noastre, aplicaţia Trafic On-line, care prezintă  situația traficului în punctele rutiere de trecere a frontierei, valorile afișate reprezentând o medie a timpului de aşteptare pentru anumite intervale de timp.

Acţiuni pentru siguranţa cetăţenilor, pe litoralul Mării Negre şi în Delta Dunării

În Delta Dunării şi la Marea Neagră, Poliţia de Frontieră Română, prin Garda de Coastă, acţionează permanent pentru supravegherea şi controlul frontierei maritime şi fluviale, dar şi pentru combaterea migraţiei ilegale, contrabandei, exploatării ilegale a resurselor minerale şi biologice şi poluării deliberate a mediului acvatic.

În acelaşi timp, se acordă atenţie deosebită controlului navelor şi al ambarcaţiunilor, căutării şi salvării vieţilor omeneşti pe mare (misiuni de tip „search and rescue„), protecţiei obiectivelor aflate în zona de competenţă, respectării normelor privind ordinea şi siguranţa navigaţiei în zona de competenţă etc.

De asemenea, atragem  atenţia  persoanelor  care-şi  vor  petrece concediul pe litoral să nu se aventureze la distanţă mare de ţărm şi să nu utilizeze ambarcaţiuni neadecvate pentru navigaţie, în special când vremea este nefavorabilă. În situaţii de urgenţă pe mare, recomandăm cetăţenilor să solicite sprijinul autorităţilor, apelând numărul de urgenţă „112”.

Pentru informații suplimentare, privind punctele de trecere a frontierei, despre călătoria în străinătate sau pentru sesizări privind diferite aspecte din sfera de competență a Poliției de Frontieră, cetățenii pot suna la numărul de telefon 021.9590, care funcționează în regim permanent.

Totodată, apelăm la înţelegerea tuturor celor care tranzitează frontiera în această perioadă, cu menţiunea că se depun toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de călători.

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: