Home » Local » Tânăr din comuna Cozmești, reținut de polițiști pentru furt calificat

Tânăr din comuna Cozmești, reținut de polițiști pentru furt calificat

Poliţiştii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut un tânăr, în vârstă de 19 ani, din comuna Cozmești,  județul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și distrugere.

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui au probat activitatea infracțională a unui tânăr, din comuna Cozmești, bănuit de comiterea unui furt calificat și a unei distrugeri, în noaptea de 4/5 august 2022, în localitatea Fâstâci, comuna Cozmești.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii vasluieni au stabilit faptul că, în data de 4 august 2022, la ora 23:00, persoana bănuită de comiterea infracțiunii ar fi pătruns, prin efracție, într-o gospodărie nelocuită, din localitatea Fâstâci, de unde ar fi sustras bani și bunuri de valoare. Totodată, aflat în locuință, tânărul ar fi distrus o cameră de supraveghere.

Prejudiciul estimat la 4.000 de lei a fost recuperat în proporție de 75%.

În data de 6 august 2022, ca urmare a administrării probatoriului, față de tânărul cercetat a fost luată măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat Judecătoriei Vaslui cu propunere de arestare preventivă, instanța a admis propunerea și a emis mandatul de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale.

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*