Home » National » 600 de reprezentanţi ai celor 20 de minorităţi naţionale din România vor fi prezente la Festivalul Intercultural ProEtnica de la Sighişoara

600 de reprezentanţi ai celor 20 de minorităţi naţionale din România vor fi prezente la Festivalul Intercultural ProEtnica de la Sighişoara

Peste 600 de reprezentanţi ai celor 20 de minorităţi naţionale din România sunt aşteptaţi să participe la ediţia a XVIII-a a Festivalului Intercultural ProEtnica de la Sighişoara, care va avea loc în perioada 25-28 august, în organizarea Asociaţiei Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret (IBZ).

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc joi, la ora 17,00, în Piaţa Cetăţii, urmată de o conferinţă de presă, la ora 18,00, în Sala barocă a Primăriei Sighişoara.

„Festivalul este organizat în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice al Guvernului României şi cu Consiliul Judeţean Mureş. Finanţatorul evenimentului este Ministerul Culturii. Municipiul Sighişoara sprijină manifestarea din punct de vedere logistic şi pune la dispoziţie domeniul public. Aceasta ediţie îi va comemora pe Carol König şi Aurel Vainer, care au trecut la cele veşnice în toamna anului 2021. Organizatorii le sunt recunoscători pentru generozitatea, optimismul şi profunda omenie cu care au sprijinit festivalul ProEtinca, de la prima ediţie, în anul 2001. La festival sunt aşteptaţi 600 de reprezentanţi ai celor 20 de minorităţi naţionale din România, organizaţii care facilitează dialogul intercultural, mass-media şi peste 10.000 de spectatori”, a anunţat preşedintele IBZ, Volker Reiter.

Potrivit unui comunicat de presă al Asociaţiei Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret, programul artistic cuprinde 60 de spectacole de dans şi muzică tradiţionale susţinute de ansambluri ale minorităţilor naţionale, care pot fi urmărite pe scena din Piaţa Cetăţii.

Conform organizatorilor, ProEtnica este un instrument unic pentru punerea în valoare a diversităţii etnoculturale a patrimoniului cultural naţional, fapt confirmat în cele 17 ediţii de până acum.

 

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*