Home » Local » IPJ Vaslui recrutează candidați la masterul profesional pentru formarea ofițerilor de poliție

IPJ Vaslui recrutează candidați la masterul profesional pentru formarea ofițerilor de poliție

Inspectoratul de Poliţie Județean (IPJ) Vaslui, cu sediul în municipiul Vaslui, strada Hagi Chiriac, nr. 1, jud. Vaslui,  recrutează candidaţi în vederea participării la concursul de admitere la masterul profesional pentru formarea ofițerilor de poliție “Științe penale pentru asigurarea ordinii și siguranței publice“, organizat în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, anul universitar 2022-2023.

Masterul are durata de un an, două semestre, 60 de credite de studiu transferabile și se organizează la forma de învățământ cu frecvență, domeniul de studii universitare „Drept”.

Programul de studii universitare de master profesional se adresează celor care doresc să devină ofițeri de poliție și îndeplinesc condițiile de participare la concurs, la absolvire absolvenții fiind repartizați în cadrul Poliției Române, potrivit nevoilor beneficiarului.

Locurile scoase la concurs sunt bugetate, fără taxă de școlarizare, iar recrutarea candidaților se va face în funcţie de domiciliul/reşedinţa înscrisă în cartea de identitate.

Astfel, candidaţii cu domiciliul/reședința în localităţi din judeţul Vaslui, aşa cum este înscris/ă în cartea de identitate  se vor înscrie Inspectoratul de Poliţie Județean Vaslui, electronic la adresa: resurseumane@vs.politiaromana.ro.

Cererea de înscriere la concursul de admitere la masterul profesional pentru formarea ofițerilor de poliție “Științe penale pentru asigurarea ordinii și siguranței publice”, organizat în cadrul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza București, anul universitar 2022-2023, se va depune în perioada 19 – 31 august 2022, la adresa de mail menționată anterior, inclusiv în zilele sâmbătă și duminică.

La concursul de admitere pot participa absolvenți cu diplomă de licență sau echivalentă ai învățămantului superior de lungă durată și absolvenți cu diplomă de licență sau echivalentă ai programelor de studii universitare de licență cu minimum 240 de credite de studiu transferabile.

Proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice se susține în perioada 16 – 20 septembrie 2022, iar proba de evaluare a cunoștințelor se susține la data de 23 septembrie 2022, conform planificării Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”.

Pentru informații suplimentare, persoanele interesate pot accesa site-ul I.P.J. Vaslui la adresa: https://vs.politiaromana.ro/Carieră/Admitere sau la telefon 0235.303130 sau 0235.303131.

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: