Home » National » Programul naţional de Fertilizare in Vitro a primit avizul de la Ministerul Justiţiei

Programul naţional de Fertilizare in Vitro a primit avizul de la Ministerul Justiţiei

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse Gabriela Firea a anunţat că Programul Naţional pentru Fertilizare in Vitro a primit avizul de la Ministerul Justiţiei şi astfel nu va mai exista discriminare între cuplurile din Capitală şi cele din alte judeţe pentru decontarea sumei privind aceste proceduri de fertilizare, relatează News.ro

„Doar o veste bună. Chiar pe drum între Bucureşti şi minunatul nostru litoral românesc am primit informarea de la cabinet că am obţinut în sfârşit, după lupte seculare care au durat şase luni, avizul de la Ministerul Justiţiei pentru proiectul care a fost aplicat cu succes, spun eu, pentru că s-au născut 600 de copii într-un timp foarte scurt, în Bucureşti, şi anume decontarea procedurilor FIV (Fertilizare in Vitro – n.r.) pentru cuplurile infertile, un proiect realizat acum la nivel naţional de către Ministerul Familiei împreună cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii. Ne-am unit forţele şi am învins, ca să spun aşa, împreună. Ceea ce vă rog este să transmiteţi tuturor doritorilor să aplice la acest program naţional pentru că el este benefic”, a anunţat Gabriela Firea, luni, la „Şcoala Politică OFSD” care s-a desfăşurat în Olimp.

Ea a adăugat că acesta este un proiect al PSD asumat prin programul de guvernare şi este un program benefic, în contextul declinului demografic.

 

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: