Home » National » România a pierdut 163 de mii de persoane anul trecut din cauza sporului natural negativ și a emigrației

România a pierdut 163 de mii de persoane anul trecut din cauza sporului natural negativ și a emigrației

Potrivit Institutului Național de Statistică:

  • La 1 ianuarie 2022, populaţia rezidentă a fost de 19.038.098 persoane, în scădere cu 163,6 mii de persoane față de 1 ianuarie 2021.
  • Cauza principală a acestei scăderi o reprezintă sporul natural negativ (numărul persoanelor decedate depăşind numărul născuților-vii cu 156 mii persoane); aceasta valoare se ajustează cu numărul naşterilor şi deceselor care au fost declarate tardiv la oficiile de stare civilă.
  • Populaţia urbană, precum şi cea de sex feminin sunt majoritare (54,0%, respectiv 51,1%). La 1 ianuarie 2022, populaţia rezidentă din mediul urban a fost de 10.281 mii persoane, în scădere cu 0,1% față 1 ianuarie 2021. Populaţia feminină la 1 ianuarie 2022 a fost de 9.728 mii persoane, în scădere cu 0,9% față de aceeași dată a anului precedent.
  • Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze (ridicându-se la 123,6 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani), ecartul dintre populaţia vârstnică de 65 ani şi peste şi populaţia tânără de 0-14 ani ajungând la 709 mii persoane (3 708 mii față de 2 999 mii persoane), în creștere faţă de 678 mii persoane la 1 ianuarie 2021. cComparativ cu 1 ianuarie 2021, se remarcă creșterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste). Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 122,4 (la 1 ianuarie 2021) la 123,6 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2022).
  • Ponderea populaţiei de 0-14 ani în total populație a stagnat la 15,8%, în timp ce ponderea populaţiei de 65 ani şi peste în total populaţie a înregistrat o creştere de 0,2 puncte procentuale (de la 19,3% în 2021 la 19,5% la 1 ianuarie 2022). Astfel, raportul de dependenţă demografică a crescut de la 54,0 (la 1 ianuarie 2021) la 54,4 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte (la 1 ianuarie 2022).
  • Raportul de dependenţă demografică a crescut de la 54,0 la 54,4 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte.
  • Soldul migraţiei internaţionale temporare de lungă durată a fost negativ (-16.100 persoane). România continuă să fie o ţară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării. Soldul migraţiei internaționale în anul 2021 a fost negativ, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranților cu puțin peste 16 mii persoane.
  • În cursul anului 2021, bărbaţii au emigrat într-o proporţie mai mare decât femeile (50,2%). Şi în rândul imigranţilor, bărbaţii au fost majoritari (54,7%).

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: