National

Liviu Brătescu, Senator PNL Iași: „România în spațiul Schengen – mai multă Europă la noi acasă și un antidot perfect pentru propaganda putinistă!”

„Este vremea ca România să iasă de sub Mecanismul de Cooperare și Verificare, celebrul MCV, cele trei inițiale care au atârnat asupra țării noastre mult prea mulți ani. La fel cum primirea țării noastre în Schengen, la 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, nu mai reprezintă vreo dovadă de bunăvoință, ci un drept pe care ni l-am câștigat cu asupra de măsură. Astăzi nu România este țara arătată cu degetul pentru că nu respectă statul de drept și a ajuns un simulacru de democrație, ci o alta, vecină, care face parte bine mersi și din Schengen și deasupra căreia n-a atârnat niciodată un mecanism special de monitorizare.

MCV-ul este astăzi depășit din toate punctele de vedere. De la crearea acestuia, Uniunea Europeană a trecut prin nenumărate transformări și reforme, dar noi am rămas cu un soi de pată neagră la cazier, indiferent câte eforturi s-ar fi făcut pentru a îndeplini niște criterii în continuă schimbare.

Uniunea Europeană are azi la îndemână un mecanism mult mai eficient de a sancționa abaterea statelor membre de la parcursul democratic, și anume condiționarea banilor europeni de respectarea statului de drept. Vedem din atitudinea mai recentă a guvernului de la Budapesta că funcționează și Ungaria, în al treisprezecelea ceas, a domolit tonul anti-european și, în schimbul a 7,5 miliarde de euro, echivalentul a 5% din PIB-ul său, promite reforme legislative care să intre în vigoare până în noiembrie anul acesta. În aceste condiții, nu cumva să ai mai multe mecanisme paralele de monitorizare în interiorul aceleiași Uniuni reprezintă o discriminare fățișă?

România poate fi trasă la răspundere în cazul unor eventuale derapaje democratice prin condiționarea fondurilor europene. Cine și-ar permite să se joace acum și în următorii ani cu o sumă precum cea de 80 de miliarde de euro, câte ni se cuvin până în 2027, din PNRR și fondurile structurale obișnuite? Cu ce costuri politice și chiar electorale? În acest caz, ce rost mai are MCV-ul, unicul și ultimul argument în calea aderării noastre la Schengen?

A ține România în afara Schengen nu penalizează niște politicieni vremelnici la putere, ci întreg mediul de afaceri din România și, evident, cetățeanul simplu român. Economia noastră pierde sume uriașe prin zilele întregi de așteptare în vămi ale tirurilor de marfă. Turismul are și el de suferit prin cozile lungi din fiecare vară pentru a intra în Bulgaria, Grecia sau Ungaria. Absolut inutil și injust!

Am încredere că în această guvernare condusă de un premier liberal, în persoana lui Nicolae Ciucă, și cu un președinte pro-european dovedit la Palatul Cotroceni, foarte curând vom vedea MCV-ul ridicat și România, în sfârșit, membră a spațiului Schengen. Poate chiar până la finalul acestui an. Niciodată nu am fost mai aproape de aceste deziderate și cred că românii merită aceste vești și să se simtă, în sfârșit, cetățeni europeni egali.

Nu vom reuși să ducem mai departe proiectul european prin divizare pe diverse criterii, prin împărțirea statelor „pe mai multe viteze”, ci doar împreună, prin solidaritate. Deja statele din Europa Centrală și de Est dovedesc faptul că au ajuns la o maturitate economică importantă, care le permite să crească din punct de vedere economic mai repede decât o mai pot face statele din Vestul continentului. Mai multă prosperitate în regiunea noastră înseamnă vești extraordinar de bune și pentru statele membre mai dezvoltate, asupra cărora presiunea se diminuează.

Nu în ultimul rând, avem nevoie în plin război propagandistic anti-UE, condus de Federația Rusă și pe teritoriul României, de cât mai multe vești bune pe care să le livrăm dinspre UE propriilor cetățeni. Mai multă prosperitate economică prin apartenența la spațiul Schengen înseamnă mai puține argumente pentru propaganda putinistă. Zero discriminare față de cetățenii români în UE înseamnă că aceștia vor putea experimenta libera călătorie și beneficiile de a face afaceri în interiorul blocului comunitar cu mai multă ușurință. Ar fi un lucru palpabil și important.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button