Tanczos Barna: „Pădurile noastre trebuie să rămână sănătoase”
Pădurea nu poate deveni o grădină botanică, iar în toată Europa aceasta va trebui să asigure, dincolo de sechestrarea de carbon sau de protejarea speciilor şi a habitatelor, resursa necesară pentru industrie şi pentru energie, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de specialitate, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna.
„Dincolo de multiplele mesaje alarmiste pe pe Facebook, acum pentru prima dată vedem şi studii. Cred că este rolul patronatului, dincolo de clopotele care trebuie trase tot timpul, să vedem şi cifre. Ministerul trebuie să asigure echilibrul între funcţiile pădurii. Vedem ce se întâmplă pe plan mondial şi pe plan european. Echilibrul era tot timpul în mişcare între funcţia de biodiversitate, funcţia economică, funcţia socială. Acum se pune din ce în ce mai mare pe funcţia de biodiversitate, de funcţia de protejare a naturii, a fabricatelor, a speciilor. În acelaşi timp, suntem cu toţii conştienţi că pădurea nu poate deveni o grădină botanică. În toată Europa, pădurea va putea să asigure, dincolo de sechestrarea de carbon, dincolo de protejarea speciilor, dincolo de protejarea habitatelor, resursa necesară pentru industrie, resursa necesară pentru energie. În continuare, în Europa sunt milioane, poate zeci milioane de gospodării care folosesc lemnul ca sursă regenerabilă pentru generarea energiei termice şi electrice, dacă este cazul în anumite situaţii”, a menţionat Tanczos Barna, citat de Agerpres.
Ministrul de resort a adăugat că Strategia forestieră naţională se află în acest moment pe masa Ministerului Mediului, iar în această săptămână va intra şi în Guvern.