Local

Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad  a trecut la punerea în practică a deciziei CNSU

În urma Hotărârii nr. 42 din 03.10.2022 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind dispunerea măsurilor necesare verificării tehnice a calității construcției și siguranței exploatării barajelor aflate pe teritoriul României, specialiștii din cadrul A.N. „Apele Române” vor efectua o acțiune complexă de verificare a acumulărilor din categoria de importanță C și D, indiferent de deținător.

La nivelul A.N. ”Apele Române” și A.B.A. s-au constituit 115 echipe alcătuite din personal INA/IBA/ITA și Exploatare Lucrări Hidrotehnice. 230 de specialiști înzestrați cu logistica necesară vor verifica în teren atât barajele de categorie C și D administrate de autoritățile publice centrale sau locale, cât și pe cele administrate de agenți economici. Aceștia sunt angrenați cu precădere în verificarea stadiului reglementării privind siguranța în exploatare, modul de îndeplinire a măsurilor stabilite prin expertize și inspecții tehnice, existența actelor de reglementare și respectare a acestora, precum și starea tehnică a lucrărilor hidrotehnice.

În scopul preîntâmpinării unor evenimente cu urmări nedorite la nivelul comunităților locale, vor fi verificate 2025 de baraje. Dintre acestea, 321 se află în administrarea A.N. „Apele Române”, iar celelalte 1704 de baraje se află în administrarea S.C. Hidroelectrica S.A., a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, a autorităților publice sau a altor deținători. Acțiunea se va finaliza până la data de 20 noiembrie 2022 cu un raport de sinteză ce va furniza o imagine actualizată a stării construcțiilor încadrate în categoriile de importanță C și D.

La nivelul spațiului hidrografic Prut-Bârlad se află 403 de baraje de categoria C și D aflate în administrarea altor deținători și 51 în administrarea A.B.A Prut-Bârlad.

La barajele din categoriile C și D, de importanță normală și redusă, aferente acumulărilor permanente și nepermanente din spațiul hidrografic Prut-Bârlad, personalul verifică următoarele:

  • stadiul realizării măsurilor dispuse anterior prin procesele verbale de control;
  • demersurile inițiate de administratori pentru obținerea actelor de reglementare din punct de vedere al siguranței barajului precum și al gospodăririi apelor;
  • starea tehnică și funcționalitatea lucrărilor și echipamentelor hidromecanice;
  • personalul de exploatare al acumulărilor să fie calificat și atestat în domeniu hidrotehnic.

În funcție de particularitățile identificate la teren, inspectorii de gospodărire a apelor vor evalua situația și vor fi luate măsuri în consecință, conform legislației în vigoare.

Raportul va cuprinde măsurile ce se impun pentru exploatarea în siguranță a lucrărilor hidrotehnice și va fi înaintat Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne.

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button