CultureLocal

O nouă investiție în municipiul Huși! Va fi recepționat proiectul de modernizare a cinematografului

Proiectul de modernizare a cinematografului din municipiul Huși a ajuns la final. La sfârșitul acestei luni sau cel târziu în cursul lunii octombrie 2022, Compania Națională de Investiții va organiza recepția obiectivului de investiții.

Ioan Ciupilan, primarul municipiului Huși, a spus că cinematograful arată foarte bine și după deschidere vor fi derulate activități specifice. Din această perspectivă, autoritățile locale se așteaptă ca hușenii să aprecieze această investiție.

Locația va fi echipată cu toate dotările necesare pentru a derula filme 3D, dar și pentru organizarea unor spectacole. Este vorba despre rețele de sonarizare moderne, izolare fonică pentru a nu deranja cu absolut nimic, un sistem de lumini performant.

„Dotările vor fi la cel mai înalt nivel, astfel încât să te poți relaxa în cele două – trei ore cât stai acolo. Dacă sunt persoane din municipiu care merg la Iași la cinema, înseamnă că hușenii își doresc să funcționeze și acest cinematograf. Pentru că altfel nu-l preluam de la Sahia, nu treceau zece ani până am găsit soluții de finanțare. Când l-am preluat știam că nu am bani, dar știam că am să-i găsesc. I-am găsit!”, a mai spus Ioan Ciupilan.

(Dănuț CIOBANU)

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button