National

România și Cuba cooperează în domeniul sănătății

Ambasada României la Havana a anunțat, într-un comunicat de presă, semnarea acordului de cooperare în domeniul sănătății între România și Cuba, de către ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, şi omologul său cubanez, José Angel Portal Miranda.

Ministrul român al sănătăţii, Alexandru Rafila, şi omologul său cubanez, José Angel Portal Miranda, au semnat marţi un document cadru care stabileşte cooperarea în domeniul sănătăţii între România şi Cuba, un pas important in dezvoltarea relaţiei bilaterale dintre cele două ţări, informează Ambasada României la Havana, potrivit Agerpres.

Ministrul român a fost însoţit de ambasadoarea României în Cuba, Theodora Magdalena Mircea, şi de rectorul Universităţii de medicină, farmacie, ştiinţă şi tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei.

La întâlnirea ce a precedat semnarea documentului, cei doi miniştri au discutat despre dezvoltarea schimburilor de bune practici în domeniul acordării asistenţei medicale, pregătirii profesioniştilor din domeniul sănătăţii şi despre colaborarea în domeniul farmaceutic.

Aceasta colaborare se va realiza împreună cu Universităţile de medicină şi farmacie, care vor asigura condiţiile pregătirii de specialitate şi vor oferi burse doctorale, inclusiv în domeniul tehnologiei farmaceutice, precizează sursa citată.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button