Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu patru autospeciale și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Deleni, comuna Deleni.
Încă din momentul apelului la numărul unic pentru situații de urgență exista posibilitatea ca proprietarul locuinței să fie surprins în casa cuprinsă de flăcări.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată și exista pericol de extindere la alte locuințe și anexe gospodărești.
După pătrunderea în locuință, pompierii au găsit corpul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 88 ani. Victima este proprietarul locuinței.
După aproximativ două ore și jumătate, incendiul a fost lichidat. Au fost salvate locuințele din apropiere.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost o mașină de gătit lăsată să funcționeze fără a fi supravegheată.