National

Proprietarii de locuințe din România care închiriază vor fi obligați să încheie contracte de închiriere cu chiriașii lor

Începând din 1 ianuarie 2023, toți proprietarii de locuințe din România care închiriază vor fi obligați să încheie contracte de închiriere cu chiriașii lor, pe care vor trebui să le înregistreze la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

În contextul fiscal, măsura este una necesară, deoarece Fiscul a transmis că în primele luni ale acestui an s-au înregistrat cu 25% mai puține contracte de închiriere, față de perioada similară a anului trecut.

Din datele unui studiu realizat de o agenție imobiliară, aproximativ 34% dintre chiriași nu au contract înregistrat la ANAF, iar 31% dintre ei nu știu dacă proprietarul a declarat sau nu contractul de închiriere la Fisc.

Pentru a nu resimți plata impozitului de 10%, unii proprietari ar putea mări chiriile, ceea ce ar reprezenta un risc pentru ei întrucât prețurile mari i-ar putea face pe chiriași să plece.

Astfel, de la începutul anului viitor proprietarii vor fi nevoiți să plătească impozit, iar cei care nu respectă această prevedere riscă dosar penal. Acest lucru va duce, cel mai probabil, la o nouă creștere a prețului chiriilor, care oricum au crescut în 2022 cu valori cuprinse între 13 şi 28%. Doar la sfârșitul lunii septembrie, prețurile chiriilor au crescut cu 10%-15%.

 

sursa: financiarul.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button