Spectacole de Crăciun organizate de Casa de Cultură a Studenților Suceava
Casa de Cultură a Studenților din Suceava are deosebita plăcere de a vă invita la activitățile cultural-artistice organizate în luna decembrie. „Invităm sucevenii, studenții și profesorii să se bucure de spiritul sărbătorilor de iarnă și de stiluri variate de muzică: folclor, pop-opera sau muzică ușoară ”, a declarat directorul Casei de Cultură a Studenților, prof. Valentin Ianoș.
Evenimente organizate:
15 DECEMBRIE 2022 – spectacol cu datini și obiceiuri de Crăciun susținut de Ansamblul Artistic Studențesc Arcanul USV : „Vă așteptăm la spectacolul tradițional „Să nu uităm… de Crăciun”, începând cu ora 19.00. Sărbători fericite, tuturor! Intrarea este liberă”, a menționat coordonatorul ansamblului, prof.univ.dr.ing. Sorin Pohoață.
18 DECEMBRIE 2022 – începând cu ora 16.00, în Auditorium „Joseph Schmidt”, CCS împreună cu Uniunea Ucrainienilor din România organizează un spectacol de teatru în limba ucraineană, dar și în limba română, dedicat studenților suceveni și refugiaților proveniți din Ucraina. Intrarea este liberă.
20 DECEMBRIE 2022 – Casa de Cultură a Studenților, în parteneriat cu Teatrul Municipal „Matei Vișniec” și Primăria Suceava, vă invită la un concert de Crăciun – „An de an… de 5 ani”, în compania cvartetului vocal de muzică pop-opera „DIMMA’S”, începând cu ora 19:00. Bilete și rezervări on-line sau la sediul Casei de Cultură a Studenților, de pe str. Zorilor, nr. 6. (Lângă Auto Albina)
21 DECEMBRIE 2022 – Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava vă prezintă concertul ”Daruri muzicale de Crăciun”, începând cu ora 18.00, la Auditorium „Joseph Schmidt”. Intrarea este liberă.
Vă așteptăm cu drag!