2022, un an al digitalizării pentru fermierii români. Retrospectiva anului agricol 2022 pentru compania Agra Asigurări
Pentru a face față cererii în creștere pentru polițele agricole, compania a decis să-și extindă echipa operațională cu 50 de evaluatori de daună. Astfel, asigurătorul agricol a organizat pe parcursul anului mai multe programe de școlarizare pentru evaluatorii de daună, în funcție de nivelul de pregătire al acestora, acoperind atât informații tehnice despre procesul de asigurare – condițiile de asigurare, riscurile asigurare, cât și metodele de evaluare a daunelor și particularități ale culturilor.
„Extinderea și dezvoltarea echipei operaționale la nivel național a fost unul dintre cele mai importante obiective de anul acesta, pe care l-am și îndeplinit cu succes. Am construit o echipă diversă, de la tineri absolvenți de studii agricole până la ingineri agronomi sau fermieri cu experiență. Un lucru îmbucurător pentru noi a fost deschiderea acestora față de metodele digitale, iar acest lucru ne-a dat posibilitatea să fim operativi, atât pe partea de ofertare, cât și avizare a daunelor”, a declarat Horia Lupu, directorul general al Agra Asigurări.
Încă de la înființarea sucursalei, compania a emis polițele în format electronic și evaluarea daunelor s-a produs digital cu ajutorul tabletelor, însă anul 2022 a însemnat pentru Agra Asigurări un proces de dezvoltare la nivel digital, având o evoluție pozitivă. Aproximativ 94% dintre avizările de daune s-au avizat digital, fără să fie necesar ca fermierii să contacteze telefonic reprezentanții companiei.
„Utilizarea tehnologiilor digitale are un impact pozitiv asupra calității vieții în zonele rurale și are potențialul de a atrage o generație mai tânără de agricultori să se implice și să dezvolteafaceri rurale. Există soluții digitale ușor de folosit, soft-uri ȋn limba română, care pot eficientiza activitatea din cadrul fermei. În ceea ce ne privește, Agra Asigurări pune la dispoziția asiguraților portalul online AgraSat, cu ajutorul portalului online, unde aceștia își pot vedea polițele de asigurare, pot aviza daunele și pot urmări în timp real procesul de decontare”, a completat Horia-Lupu.
Compania a continuat implementarea planurilor de digitalizare în domeniul asigurărilor agricole și a lansat în Septembrie prima platformă digitală pentru brokeri, pentru a susține procesul de vânzare, precum și posibilitatea de a emite oferte și în varianta offline.
Pentru anul 2023, compania își propune să-și consolideze poziția pe piața asigurărilor agricole din România și să-și extindă portofoliul de produse, alături de îmbunătățirea proceselor și a procesului de lucru, în beneficiul clienților și al colaboratorilor.
###
Despre Agra Asigurări
Societatea de asigurări agricole Österreichische Hagelversicherung a fost înființată în anul 1947 în Austria la inițiativa fermierilor de către companiile de asigurare austriece. Din 2016, compania oferă produsele sale de asigurare și fermierilor din România, fiind singurul asigurator specializat pe domeniul agricol.
Prin dezvoltarea permanentă a paletei de produse, compania oferă asiguraților cele mai bune soluții pentru prevenirea efectelor climatice. Agra Asigurări garantează cea mai rapidă și modernă evaluare de daune din Europa. Astfel, ajutorul rapid și nebirocratic în caz de daună este principiul de bază al societății Agra Asigurări.