Home » Administratie » Revolta primarilor! Repartizarea banilor către UAT-uri se face fără niciun raționament

Revolta primarilor! Repartizarea banilor către UAT-uri se face fără niciun raționament

de Dănuț CIOBANU 

Neculai Moraru, primarul comunei Fălciu și președintele Asociației Comunelor din România – Filiala Vaslui, a lansat acuze grave la adresa conducerii județului Vaslui. Edilul  a spus că banii sunt repartizați către UAT-uri fără niciun raționament și nu e corect ca primarii care au nevoie de bani să facă adresă la Prefectură. Primarul a adăugat că are datorii foarte mari de achitat, în timp ce populația comunei Fălciu nu știe de ce este pedepsită.

Alocarea de fonduri pentru asigurarea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare a UAT-urilor nemulțumește unii primari. Neculai Moraru, primarul comunei Fălciu și președintele Asociației Comunelor din România (ACoR) – Filiala Vaslui, a spus că atât conducerea județului cât și Guvernul României au lăsat de izbeliște comuna Fălciu.

Primarul a precizat că nu este admisibil să dai telefon la 50 de primari să facă adresă către prefectură că solicită unele sume 100 – 200 de mii de lei, pentru ca ulterior sumele să fie repartizate fără niciun fel de raționament.

„Am avut o discuție cu președintele CJ Vaslui și am cerut președintelui să spună care este modalitatea de repartizare. Bineînțeles, sunt tot felul de motivații! Dacă asta este procedura, să se facă adresă la prefectură pentru faptul că îmi trebuie 200 de mii de lei, nu este normal. Nu dă nici din banii președintelui CJ, că nu-s ai lui. Sunt banii Guvernului și populația din Fălciu nu știe de ce este pedepsită. Că ce?! Că am avut unele atitudini corecte față de modul de rezolvare a anumitor lucruri la nivel de județ! Poate ar trebui să tac, să nu spun nimic, să îmi repartizeze și mie. Să stau cu capul plecat? Ce să fac? Nu mi se pare normală atitudinea lor”, a spus Neculai Moraru.

În prezent, Primăria Flciu are facturi la centrele sciale pentru persoanele în vârstă în jur de 300 de mii de lei. Autoritățile locale nu au posibilitatea să achite aceste datorii. Chiar dacă sunt proiecte europene, trebuie ca mai întâi să achite beneficiarul că să primească banii europeni.

Mai mult, la nivel local sunt în derulare o serie de proiecte europene care trebuie finalizate până la sfârșitul anului, iar autoritățile au nevoie de 5 milioane de lei pentru a acoperi creșterea prețurilor la materialele de construcții.

„De unde să dau 5 milioane de lei, când tu în anul 2022 nu ai dat nimic! Nu m-au ajutat cu nimic și am făcut adrese la minister și la domnul președinte al CJ Vaslui. În anul 2023 o să mă pună să iau credite că altă soluție nu-i. După părerea mea, repartizarea banilor se face pe alte criterii, numai de ei știute”, a mai spus primarul comunei Fălciu.

 

 

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*