National

Șoferii își iau rămas bun de la compensarea prețului carburanților cu 50 de bani

Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri, la începutul ședinței de guvern, că măsură compensării prețului carburanților cu 50 de bani nu va fi prelungită de la 1 ianuarie. Ciucă a spus că măsura a fost una bună, iar Executivul este pregătit să o reintroducă dacă prețurile vor crește.

„Dacă inițial măsura nu părea una care să producă efecte, putem să constatăm că a fost o măsură bună. Prețul la carburant ajungând la cel de dinaintea aplicării măsurii”, a spus Nicolae Ciucă.

În ultimele săptămâni, prețul unui litru de benzină standard a scăzut sub 6 lei. Aplicarea compensării de 50 de bani de la începutul lunii iulie a pornit scăderea prețului, arată datele Peco Online. Benzina s-a mai scumpit temporar în noiembrie, însă apoi a revenit pe scădere până la valoarea de astăzi, 20 noiembrie, când prețul necompensat este de 6,5 lei pe litru la pompă, ceea ce înseamnă că este de 6 lei pe litru la casa de marcat.

Guvernul a aplicat, începând din vară, un acord cu companiile petroliere, în care statul a suportat 0,25 de lei din prețul unui litru de benzină și de motorină, iar acestea au redus prețul cu alți 0,25 de lei. La vremea respectivă, benzina depășise opt lei/litru, iar motorina nouă lei/litru. Ulterior, prețurile carburanților au scăzut până la 6,5 lei/litrul de benzină și 7,5 lei/litrul de motorină, în prezent.

Totuși, renunțarea la subvenția de 0,5 lei nu va duce automat la creșterea prețurilor la pompă de la 1 ianuarie, companiile petroliere putându-le majora sau nu.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button