Home » National » Timișoara va beneficia de un centrul de recuperare a bolnavilor cu boli pulmonare sau cu sechele post-COVID, care ar putea fi gata în primăvară

Timișoara va beneficia de un centrul de recuperare a bolnavilor cu boli pulmonare sau cu sechele post-COVID, care ar putea fi gata în primăvară

Primarul Dominic Fritz a anunţat, joi, că noul Centru de recuperare pulmonară de la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara, destinat pacienţilor cu boli pulmonare sau care au sechele în urma trecerii prin COVID-19, ar putea fi finalizat în primăvara anului viitor, informează Agerpres.

 

„Şantierul de la noul Centru de recuperare pulmonară de la Spitalul ‘Victor Babeş’ a început în februarie anul trecut. Acum, mai bine de 60% din lucrare este finalizată şi în primăvară estimăm că va fi gata, dacă nu apar întârzieri neprevăzute. Aici va funcţiona un centru modern de recuperare respiratorie pentru pacienţii cu boli pulmonare sau sechele lăsate de COVID-19”, a afirmat Dominic Fritz.

Edilul a explicat că cele două clădiri noi ale centrului vor avea 13 saloane, patru cabinete de studii clinice, cinci cabinete medicale, săli de kinetoterapie, aerosoli, salină, saună şi spaţii cu destinaţii speciale. Medicii vor avea la dispoziţie o sală de conferinţe, iar studenţii, o sală de curs. În final, clădirea adiacentă de lângă ele este planificată pentru reabilitare.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*