LocalSocial

Bate vântul în maternități! Spor natural negativ al populației pe linie în comunitățile vasluiene

Județul Vaslui termină anul 2022 foarte prost în domeniul evoluției naturale a populației. Din zece luni analizate de Direcția Județeană de Statistică Vaslui, doar luna septembrie înregistrează un spor pozitiv de 45 de persoene. În restul lunilor, numărul decedaților este mai mare ca cel al nașterilor vii și, de aici, se înregistrează un spor natural negativ. Evoluția este următoare: ianuarie – minus 199 de persoane; februarie – minus 401 persoane; martie – minus 344 persoane; aprilie – minus 212 persoane; mai – minus 101 persoane; iunie – minus 74 persoane; iulie – minus 75 de persoane; august – minus 79 persoane și octombrie – minus 107 persoane.

„Tinerii sunt cu bagajele făcute, lucru care mă întristează. La noi este o zonă de unde, sincer, nu a fost o afluență foarte mare. Ne pare rău că pleacă tinerii și o parte nu se mai întorc. Aceasta este o problemă majoră și guvernanții ar trebui să se gândească și să găsească soluții. În zona noastră nu există oportunități pentru foarte multe locuri de muncă”, spunea Ioan Dorobanțu, primarul comunei Bogdănești.

Și din comuna Cozmești sunt plecate în străinătate multe persoane, cele mai multe din satul Fâstâci, dar și din localitățile Bălești și Cozmești. Germania și Anglia sunt țările preferate de cei plecați, care lucrează cu precădere pe șantiere de construcții sau în abatoare.

„Oamenii au plecat de nevoie, pentru a-și întreține familiile mai bine decât o fac aici. Sperăm să nu mai plece atât  de mulți. Cred, totuși, că se va mai pleca până la îmbunătățirea situației și înființarea de locuri de muncă  în comunitățile noastre. La cei plecați se vede că se mai construiește o căsuță, se repară un gard. Ar vrea să plece mai mulți, dar plecă doar cei cu posibilități financiare”, a spus Sima Hristache, primarul comunei Cozmești.

(Dănuț CIOBANU)

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button