Local
Spitalul nr.2 Vaslui pe lista proiectelor eligibile
Ministerul Sănătății a finalizat evaluarea celor 46 de dosare de finanțare depuse în cadrul apelului Infrastructură spitalicească publică nouă aferent PNRR.
Proiectul Consiliului Județean Vaslui, de construire a Spitalului nr.2 Vaslui, a îndeplinit criteriile de eligibilitate prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 1237 / 2022 și va intra în următoarea etapă de analiză în vederea acordării punctajului conform metodologiei de evaluare.
Proiectul a primit 95 de puncte, cel mai mare punctaj acordat în această primă etapă.
În urma aplicării criteriilor de prioritizare aprobate prin Hotărâre de Guvern, din cele 42 de dosare eligibile, vor fi selectate minim 25 de obiective de investiții în limita bugetului aferent PNRR.
Lista finală va fi pusă în transparență decizională în luna ianuarie și va fi supusă aprobării prin Hotărâre de Guvern.
Prin acest proiect se propune construirea a două corpuri de clădiri amplasate în spațiul din curtea Spitalului nr. 2, cu o suprafață nou construită de 6.528,01 mp și cu o suprafață desfășurată totală de 36.303,01 mp.
Noua structură are prevăzute un număr de 248 de paturi, din care 97 vor fi noi (28 de paturi pentru spitalizare de zi, adulți si copii; 16 paturi paliație; 53 spitalizare continuă pe cele 3 secții: psihiatrie, cronici și boli infecțioase.
sursa: Consiliul Județean Vaslui