Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit la controlul de frontieră, într-un microbuz, peste 24 de Kg de tutun pentru narghilea pe care șoferul intenționa să îl transporte la Vaslui, pentru o petrecere privată.
În ziua de 21 ianuarie a.c, în jurul orei 14.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa /I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 38 de ani, conducând un microbuz înmatriculat în Bulgaria.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra microbuzului și persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în bagajele personale ale șoferului, în portierele microbuzului și într-o saltea, cantitatea totală de 610 pachete (24, 4 Kg) tutun pentru narghilea, cu timbru de acciză Republica Moldova.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că transportă tutunul în cauză în municipiul Vaslui, pentru a fi consumat la o petrecere privată a unui bărbat pe nume Ion.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii bunurilor accizabile descoperite, în valoare totală de 18.300 de lei.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii decontrabandă, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.