LocalSocial

Se întorc tinerii! În unele comune vasluiene, numărul autorizațiilor de construire este în creștere

de Dănuț CIOBANU 

Unii primari din județul Vaslui speră să reducă exodul tinerilor în străinătate și să convingă o parte din aceștia să se întoarcă acasă. Tocmai de aceea, edilii sunt hotărâți să continuie proiectele de dezvoltare a comunităților, pentru a ridica nivelul de trai din zonele rurale. În unele comunități, cererile pentru autorizațiile de construire sunt în creștere, lucru care mobilizează autoritățile locale.

„Anul trecut am eliberat multe autorizații de construire. Noi îi sprijinim pe tineri și vrem ca satele să nu îmbătrânească. Satele se dezvoltă și vrem să ducem la capăt proiectele pe care le-am propus. O să avem o abordare mult mai atentă, o să dăm atenție la cofinanțarea proiectelor. Nu le putem duce pe toate la bun sfârșit că nu avem bani, dar avem speranță și ne batem pentru acești oameni”, a spus Ioan Dorobanțu, primarul comunei Bogdănești.

Pe de altă parte, chiar dacă satele județului Vaslui s-au golit de populația activă, primarii văd și partea pozitivă a acestei migrații în alte state ale Europei. Tinerii investesc în terenuri, cumpără case, achiziționează materiale de construcții și au bani pentru plata impozitelor locale etc.

Ioan Todirașcu, primarul comunei Oșești, a spus că majoritatea tinerilor  sunt plecați în străinătate, iar cei mai mulți sunt în Germania unde muncesc în agricultură, iar o mare parte din ei lucrează la fibră optică.

„Chiar fac bani băieții și își cumpără mașini, își fac case, s-au schimbat un pic lucrurile. Trimit bani acasă și își cumpără materiale de construcții, terenuri și altele. Nu avem datorii prea mari în ceea ce privește achitarea taxelor și impozitelor locale”, a spus Ioan Todirașcu.

Anul trecut, exodul populației din comunitățile locale a continuat într-un număr foarte mare. Criza economică dublată de creșterea spectaculoasă a prețurilor la energie, gaze naturale și combustibil au încetinit serios relansarea economiei locale, iar fără locuri de muncă tot mai mulți vasluieni se decid să plece din țară.

Grav este faptul că mulți tineri nu se mai întorc, lucru care ar trebui să alarmeze atât autoritățile locale, cât și Guvernul de la București. Pentru a determina tinerii să revină acasă, pe lângă locuri de muncă este nevoie de o infrastructură modernă, de servicii publice de calitate, de asistență medicală, de un sistem de învățământ performant etc.

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button