În perioada 28-29 ianuarie 2023, polițiștii rutieri, de ordine publică, investigații criminale, luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, au acționat pentru depistarea conducătorilor care încalcă prevederile legale privind conducerea autovehiculelor pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
În cadrul activităților desfășurate pe drumurile publice din municipiul Bârlad și zonelor limitrofe, în intervalul orar 18.00-02.00, cei peste 30 de polițiști participanți au verificat peste 200 de vehicule și legitimat peste 115 de persoane, fiind efectuate 84 de testări alcoolscopice.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 5.075 de lei, toate fiind aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice).
De asemenea, au fost reținute 3 de permise de conducere pentru conducere agresivă (2) și conducerea sub influența alcoolului (1).
Totodată, cu ocazia derulării acțiunii s-a constatat și săvârșirea a 3 infracțiuni la regimul rutier, respectiv 2 infracțiuni de „conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive” și o infracțiune de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.