Numărul absolvenților de studii superioare din România a depășit 3 milioane
Datele detaliate ale recensământului INSSE de anul trecut indică o corelație între nivelul studiilor și rata de ocupare a populației, pe județe. Astfel, în privința educației, se observă o discrepanță mare între București (plus Ilfov), Cluj și Timiș, față de județele României (circa două treimi) în care media populației cu studii superioare este sub media națională, de 16%.
În București, unul din trei rezidenți are studii superioare, dar sunt opt județe (Vaslui, Călărași, Botoșani, Giurgiu, Ialomița, Vrancea, Teleorman, Suceava) în care abia unul din zece locuitori a terminat o facultate.
Din punct de vedere al ratei de activitate a populației, cel mai mare grad de ocupare îl au județul Ilfov (52,2%) și municipiul București (50,8%), în timp ce, la polul opus, sunt județele Vrancea (31,6%) și Mehedinți (32,9%), în care mai puțin de o treime dintre rezidenți au de lucru.