National

Proiect de lege: Zi liberă cu ocazia zilei de naștere

Mai mulţi senatori au depus, la Parlament, un proiect prin care propun ca persoanele salariate să primească liber cu ocazia zilei de naştere, transmite Agerpres.

Potrivit proiectului, „persoanele salariate au dreptul la o zi liberă, plătită, cu ocazia zilei de naştere”.

„Acordarea unei zile libere, plătite, în ziua în care fiecare dintre noi îşi serbează ziua de naştere contribuie la motivarea resursei umane, indiferent de domeniul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, de stat sau privat. În cadrul oricărei entităţi – instituţie publică, organizaţie economică etc -, resursa umană este singura resursă capabilă să producă şi să reproducă toate celelalte resurse aflate la dispoziţia acestei entităţi. Fie că vorbim de resursa financiară, tehnologică sau, după caz, materială. Un salariat motivat va contribui activ la creşterea eficienţei organizaţiei respective”, arată iniţiatorii proiectului în expunerea de motive.

De asemenea, aceştia menţionează că faptul că salariatul va şti că va avea o zi liberă de ziua lui de naştere îi va oferi acestuia „posibilitatea de a achiziţiona servicii turistice pentru petrecerea acestui eveniment într-o altă localitate” şi astfel „se va contribui la încasările, din taxe şi impozite, la bugetul de stat ori local”.

„Ziua de naştere este un eveniment anual, în viaţa fiecăruia dintre noi, şi trebuie să oferim posibilitatea fiecărui salariat de a-şi petrece această zi aşa cum îşi doreşte. Singur, cu familia ori cu prietenii”, au mai apreciat iniţiatorii.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button