National

Nădlac II / Doi cetățeni români sunt cercetați pentru trafic de migranți, după ce în mașinile pe care le conduceau au fost descoperiți peste 70 de migranţi

În ultimele 24 de ore, în urma misiunilor specifice derulate de către poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II,  76 de cetăţeni din diverse state au fost depistaţi ascunşi în două autoutilitare, în încercarea de a trece ilegal frontiera în Ungaria.

Autovehiculele erau conduse de doi cetățeni români, care acum sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.   

În noaptea de 02/03 martie, la  Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară,  doi cetățeni români, aflați la volanul unor autoutilitare  înmatriculate în România.

Șoferii transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, paleți pe ruta România-Italia.

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al celor două mijloace de transport. Astfel, în compartimentul pentru marfă au fost descoperiţi ascunşi, în total, 76 de cetăţeni străini.

Persoanele au fost conduse la sediul sectorului unde, în urma verificărilor, colegii noștri au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Bangladesh, Pakistan, Egipt, Nepal, Sri Lanka, India, Siria, Maroc și Palestina, care au intrat legal în ţara noastră în baza documentelor personale şi intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferii români și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button